Tag Archives: adevăr

Cascada de culori – O lume de poveste

Mă predau
mă predau culorilor
mă predau personajelor
mă predau poveștilor
primesc încă o pereche de ochi
care privesc în interior
cer minții să tacă, să vorbească mai puțin, doar
să caute adevărul în culori
să caute adevărul în mine
să caute adevărul în lumea copilei de lângă mine.

Observ lumea copilei
sunt, în acelasi timp, cititor și scriitor cu pensula
și o aștern pe pânză
poveste cu poveste
personaj cu personaj
să spun și altora
despre magia de a crede în povești
să spun și altora
să semneze un contract cu spiritul lumii poveștilor.

Mă uit la cascada de culori
să văd prin culori
să văd dincolo de culori
și stropi de culoare caldă sa mă atingă
să-i simt adânc cum se sparg de obraz
să-mi spele fața de lacrimile de bucurie care-mi curăță sufletul
de cele două trăiri care sunt în mine
speranța și regretul în același timp.

Am învățat să fiu om bun chiar și în întuneric
când sunt la cascada de culori
că e ușor să crești sentimente
lângă o copilă plină de culoare
și personaje de poveste.

O iau pe copilă de mână
și mergem aproape de cascadă
în lumea poveștilor
să căutăm personajele
care se joacă de-a v-ați ascunselea
și se camuflează sub magia culorilor.
Haide, vino cu noi să le căutăm împreună
în cascada de culori.