Hotel – La duș cu șurubelnița

De cateva zile robinetul de la dușul din minte,
vreau să spun din baie,
a devenit
problematic.
Trebuie să-l apăs cu două mâini
ca să pot roti mânerul și să
deschid apa și ochii.
Mă enervează,
mai ales când sunt în grabă.

M-am trezit
în această dimineață
gândindu-mă la o zi
ordinară, ca cea de ieri.
Îmi așez papucii într-un colț
ca și cum aș intra într-un templu.
Aceasta este baia în care mă spăl,
aici invit apa să vină peste trupul meu.

Împing robinetul,
se învârte încoace și încolo, și nu face nimic.
Nici o picătură de apă nu cade.
Împing, rotesc, nimic.
Nu, nu, nu azi.
Încerc, cred, minute întregi și
scrâșnesc dinții trași de un car de nervi.

Împing, îl rotesc ca pe un bulgăre de zăpadă, dar eșuez.
Cad într-o groapă și explodez.
Îmi dau seama cât de ușor se rupe firul între
o zi liniștită și una cu gropi.
Astăzi este ziua în care filetul robinetului
și-a pierdut ultimii dinți și și-a dat duhul.  
Spun o rugăciune
cu voce tare.

Examinez robinetul ca și cum ar fi o destinație pe o mapă chioară.
Descopăr un șurub,
singur și în centru.
Uneori e nevoie de o simpla invitație și atunci șurubul, curajos, invită
un deget, o unghie,
apoi o șurubelniță.
Mă duc în căutare,
cu tălpile goale.

O găsesc, dar nu e potrivită.
Mă uit la ceas, timpul continuă să sosească.
Trebuie să nu întârzii.
Fug în altă cameră.

O găsesc, acum e potrivită.
Îl rotesc și atunci, dincolo de înțelegerea mea,
deschide apa.
Apa cade și prin atingere are o conversație cu voce tare.  
Am ieșit din baie.

Iar mâine am să fac duș
cu șurubelnița.

De ce zâmbești
când te uiți la robinet?
Aștept. Aștept.
Aștept. Ai găsit șurubelnița?

Nume lucrare: Hotel
Tematică: Peisaj urban
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 70×50 cm
Data execuție: 2021

Albastru de grădină – Azi, mâine și ieri

Azi, mâine și ieri
prinse într-un ceas
bârfesc sub singurătatea timpului.
Mâine, sedus agresiv de un vis și vorbind limbajul visului, s-a trezit în azi.
Azi a golit un pahar de 24 de ore, s-a umflat și a explodat în ieri.
Ieri, născut din pântecul infinit al vidului, s-a evaporat în memorie pentru totdeauna,
memorie crescută fără consimțământ și fără consecințe
și tatuată cu litere minuscule pe obrazul universului.

Prin ochii lui ieri, mă uit pe fereastră și nu sunt acolo, doar spiritul uman dansează.
Prin ochii lui mâine, mă uit în oglindă și văd un trup inert și separat de toate.
Prin ochii lui azi, mă uit în apă și văd un pește prins într-un cârlig cu momeală.

Viață cu glugă, o buclă
în interiorul unei povești cu trei personaje principale:
azi, mâine și ieri.
Le mulțumesc celor trei personaje din poveste și le iubesc
până mi se umflă inima și mi se udă șosetele. Tare mult plâng la povestea asta.
Îmi dau jos șosetele, storc lacrimile și scriu azi pe talpă să calc mâine pe ieri:
Încă nu ești memorie!

Nume lucrare: Albastru de gradină
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2024

Sunetele naturii – Oase de jug

Mergi pe o cale și cazi și te ridici,
oasele de jug
trag și duc soarta pe drumul care duce
în măruntaiele stelelor
iar soarta strigând dintr-o gură greșită
brrr, huooo…
trage de frâu și îți ridică bărbia, deschizi gura plină
de salivă groasă împletită în făină de dinți scrâșniți
și scuipi în sân
de necaz
oh, doare ascuțit și atât de tare,
o să vină o schimbare.

Mergi pe o cale și cazi și te ridici,
oasele de jug sunt grele și dor
și continui
poate pentru acele câteva ore
în care soarta se dă jos de pe tine
să ia o mică pauză
și scoți capul afară ca un melc  
din cochilia spiralată a nenorocului să
asculți sunetele naturii și să cauți pulsul universului.
În poiana plină de verdeață
între copacii care te adoptă și cântă vesel
iei forma și culoarea unei frunze și
auzi iarba și florile ridicându-se prin rădăcini
și crăpături de sol,
prin ploi captive ale unui nor alb agățat
pe un perete din cer albastru
ca un raft de cărți
dar în loc de cărți sunt saci de apă
gata să se spargă,
să pătrundă și să ude
rădăcinile culorilor si al umbrelor.
Asta înseamnă să te deschizi la viață.
Atunci viața se deschide la rându-i ca o scoică ascunsă în adâncuri
și îți dă un diamant
pentru ca apoi,
întorcându-se din mica pauză și mușcând din diamant,
soarta, proptită în oase de jug nevăzute, ți se urcă în spate să o închidă.

Dar oare unde poți să te duci cu oase de jug?
Este ceea ce este și vezi și atunci
închide ochii și visează
că schimbi oasele de jug pe unele de pește
care înoată intr-un râu cu apă limpede
si apoi întrebarea este:
Ce este apa?

Poate un pește
poate o stea
poate un nor alb
poate natura
poate o poiană plină de verdeață
poate un tablou
poate o pagină
doar găsește ceva
de care să te ții
când ai dureri ascuțite de oase de jug.
Poate este ceva acolo
mai mare decât soarta ta.

Câteva gânduri rămase și intrate la apă:
Când cerul taie un nor pe jumătate
primești o ploaie.

Când vântul bate toamna fiecare frunză
ce rămâne este
o mamă copac care imploră cu brațele către cer să-i fie date înapoi copiii frunză
dar trebuie să aștepte
până la primăvară.

Când ieși din poiana de flori
o să ai un tatuaj de flori.

Fiecare petală roșie
înroșește de rușine
când o albină o atinge.

Când plouă
și te uiți în sus
vezi picătura de ploaie înainte de cer.

După ploaie
afli că tu și reflexia ta
sunteți despărțiți
de băltoaca în care calci.

Soarta nu va trimite nici măcar un ponei
după un om cu oase de jug.

Găsești deschiderea sufletească
în sunetele naturii
ci nu în trosnitul oaselor de jug din tine
sub povara sorții.

Niciodată să nu te duci
la chiropractician să-ți trosnească
oasele de jug.

Nume lucrare: Sunetele naturii
Tematică: Peisaj
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023