Umbra s-a oprit, mă opresc și eu.
Atomi îngrămădiți în
carne și oase
urechi astupate și mâini încleștate
ochi închiși și picioare goale,
atât de îngrămădiți încât
îmi este foame
îmi este sete
îmi este dor
îmi este rece.
Atomi și biți
deschid ochii,
biți și atomi
deschid smartphone-ul,
mă spăl pe față
fac un selfie,
cu o mână de atomi împing ușa destinului
și cu cealaltă de biți telefonul nebunului.
Câteodată îmi vine o invidie pe eu-l din biți
că nu trebuie să care miliarde
de miliarde de miliarde de atomi
numai să facă o umbră pe pământ.
Sub greutate universului de atomi
mă așez de cealaltă parte
să mă odihnesc
la umbra unei singurătăți inevitabile.
Umbra ruginită
plină de ochi
se uită la mine
nu are atomi, nu are biți,
cu tălpile pătate
de niște pete de lumină
merge pe trotuar,
intră în cofetărie,
mănâncă o înghețată și bea o bragă
la atletul albanez.
Miroase tare a bragă, se ridică, iese din cofetărie,
mă întreb și eu,
fără atomi
oare ce rost are?
Umbra dispare.
Iar atomii sunt nemuritori.
Suntem atomi, trăim în biți și devenim umbre.
Nume lucrare: Cer de toamnă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2025
Scrieri cu suflet 