Casa de pe deal – Străinul

Ca fiecare, și-a început viața ca un străin în lume.
Părinții lui au înnebunit doar să-l facă să le vorbească un cuvânt.
Dar spre deosebire de ceilalți, care cu cât au petrecut mai mult timp vorbind
cu atât cei din jurul lor le-au devenit mai familiari,
el a continuat să rămână distant.
Străinul, așa e strigat.

A crescut, iar acum oamenii
pun mult oțet în salata de zvonuri și
când iese pe stradă
oamenii întorc oglinzile din priviri în sens invers.

El a înțeles că
așa cum o imagine nu poate fi văzută cu pleoapele închise
nici o idee nouă nu poate absorbită de o minte închisă.
Și atunci și-a făcut o casă undeva sus, în deal, să nu treacă des prin privirile oamenilor
și a devenit pescar, dar unul mai aparte
care pescuiește în apa gândurilor cu o plasă de întrebări
și scoate la suprafață răspunsuri grele dar fără sunet.
Și apoi răspunsurile mute sunt aruncate înapoi în apă.

Nebunie, spun unii. Meditație, spiritualitate, poate alții.
Pentru el,
Străinul este doar umbra din mintea celorlalți a efortului lui conștient să trăiască și
să înfrunte ceea ce e important pentru el,
să fie cu gândul la ceea ce trăiește în el, ci nu în cel de lângă el.
Să fie la fel de străin ca în ziua în care s-a născut,
străin care se plimbă prin ceilalți dar nu și prin el.

Nume lucrare: Casa de pe deal
Tematică: Peisaj
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Odaia bunicii – Cand odaia devine goala

Odaia bunicii

Am privit anii trecand
In ordine inversa
Intr-o excursie a copilariei mele
La tara, la bunici, si in acea odaie
Cu o masa inalta, cu doua scaune slabe,
Cu un pat scund in care sar,
Sunt copil de tara acum.

N-am scos nimic din gura, nici macar sunete,
Nici macar cuvinte,
Nici macar ganduri din cap,
Doar un sughit de bucurie.

Miroase aerul din odaie,
Miros de prune, zarzare si mere din gradina,
Ramura de prun calareste o briza de vant
Prin fereastra deschisa,
Insectele se cearta in odaie,
Le-am adus iarba veche din fanar
Si le-am facut un pat din paie.

Tantarii ma pedepsesc
Ma tin treaz,
Sic de necaz,
Sub lumina palida a stelelor.
Stau in pat si numar tantarii de pe tavan,
Eu si ei avem in comun perna,
Oare cate perne am strivit de tavan?

Intunericul nu ma sperie
Paianjenul din colt nu ma sperie
Cand sunt in odaia bunicii,
Odaia care apare, apoi dispare,
Sunt jumatate inauntru si jumatate afara,
Memorii, fragmente de memorii
Intr-o balta de memorie
Din ce in ce mai seaca,
Din care beau ca-mi este sete,
Ca vaca pe care o impingeam
In fiecare dimineata la pascut,
Sa-i beau laptele, seara,
Din ugerul muls de maini aspre.

Am desenat chipul bunicii pe hartii
Care s-au pierdut,
Am desenat chipul bunicii in memorii
Care s-au sters.

Cand parintii devin bunici
Si bunicii devin pamant,
Cand odaia devine goala
Si casa devine pamant,
Cand ieri devine ani
Si memoriile se ineaca in timp
Ca si cum nu au existat niciodata
Iti amintesti de ei?

Vezi, de aia mi-a fost teama.

Nume lucrare: Odaia bunicii
Tematica: Interior
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 60 x 80 cm
Data executiei: 2022

Casa veche de la tara – Nu uita sa cresti amintiri

Casa veche de la tara

In casa veche de la tara
Copilul inhata cana din metal
Si pescuieste mustele din galeata cu apa de put
Galeata odihnita pe un scaun schiop asezat pe prispa.
Deasupra scaunului, uitat intr-un cui,
Radioul plictisit isi drege vocea uscata de soare
Si naste un sunet de vara.

Copilul sare pragul, si de pe prispa aterizeaza intr-un colt al camerei,
Unde un aragaz orb de un ochi isi cara butelia de gaz
Folosita pentru zile speciale cu oaspeti veniti de la oras.
O soba de teracota i se opune in coltul opus
Legata prin cordonul ombilical de o plita
Pe care mancarea este gatita, pentru restul zilei.

Copilul da la o parte prosopul de pe mamaliga, rupe o bucata
Si o intinde in tocanita de ceaun de pe plita
De parca a infipt sabia in inima dragonului.
Fuge in cealalta camera, se aseaza in pat si imbuca lacomeste.
Se uita la soba de teracota, la usa de lemn, la fereastra cu doua geamuri deschise
Apoi sare pe pervazul ferestrei cu talpile desculte
Si isi alege o tinta.
Se arunca si aterizeaza pe o coada.

Pisica tolanita pe prispa isi miauna cosmarul si fuge fara coada
Cainele din curte, din somn tresare si latra la soare
Cainele vecinului, trece prin gardul de lemn si da bot in bot cu vaca bortoasa
Vaca muge si din reflex ii trage un corn de doi vitei in creasta
Gainile isi imping puii sa se grabeasca prin iarba deschisa
Cocosul a devenit soprana iar gunoiul de grajd nu mai miroase
Prunii cu prune, merii cu mere, verdele verii au uitat sa creasca
Vecinii, la poarta,
Striga sa lase animalele in pace
Copilul sta in fund pe prispa si rade la viata.

Clipe si imagini care se pierd
Caci totul se misca atat de repede
Dar ceva in interior le-a dat un loc sa traiasca
Si au crescut amintiri.

Cu par carunt si cearcane sub ochi
Omul se uita la copilul din casa veche de la tara
Si sar amandoi pe coada pisicii
Si stau amandoi in fund pe prispa si rad la viata
Unul la inceput, celalalt la sfarsit
Unul s-o traiasca, celalalt s-o inteleaga
Caci nu poti castiga viata
Poti numai s-o traiesti, de la inceput la sfarsit
Dar de inteles o s-o intelegi de la sfarsit la inceput.

Si nu uita sa cresti amintiri.