Cer de toamnă – Atomi, biți și umbre

Umbra s-a oprit, mă opresc și eu.

Atomi îngrămădiți în
carne și oase
urechi astupate și mâini încleștate
ochi închiși și picioare goale,
atât de îngrămădiți încât
îmi este foame
îmi este sete
îmi este dor
îmi este rece.

Atomi și biți
deschid ochii,
biți și atomi
deschid smartphone-ul,
mă spăl pe față
fac un selfie,
cu o mână de atomi împing ușa destinului
și cu cealaltă de biți telefonul nebunului.

Câteodată îmi vine o invidie pe eu-l din biți
că nu trebuie să care miliarde
de miliarde de miliarde de atomi
numai să facă o umbră pe pământ.

Sub greutate universului de atomi
mă așez de cealaltă parte
să mă odihnesc
la umbra unei singurătăți inevitabile.

Umbra ruginită
plină de ochi
se uită la mine
nu are atomi, nu are biți,
cu tălpile pătate
de niște pete de lumină
merge pe trotuar,
intră în cofetărie,
mănâncă o înghețată și bea o bragă
la atletul albanez.

Miroase tare a bragă, se ridică, iese din cofetărie,
mă întreb și eu,
fără atomi
oare ce rost are?

Umbra dispare.
Iar atomii sunt nemuritori.

Suntem atomi, trăim în biți și devenim umbre.

Nume lucrare: Cer de toamnă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2025

Rembrandt – Gânduri știrbe

Când devii prieten cu cineva, o să devii dușman cu altcineva: cu dușmanul prietenului tău.

Când devii bogat într-o lume, devii sărac în alta. E atât de nașpa să devii bogat!

Când ești murat într-un borcan cu oțet or să te placă mulți castraveți acrii.

Când ești îmbrăcat într-o culoare din cap până-n picioare, devii invizibil într-o cameră plină de aceeași culoare.

O sa mă apuc să slăbesc când o să găsesc o carte despre îngrășare, în caz că o să slăbesc prea mult.

Sărac te naști, bogat ai să-l faci pe altul.

Câți oameni din deșertul Sahara știu să înoate?  Dar câți oameni de lângă tine știu să înoate în nisip?

Înainte de culcare golește sulul de hârtie igienică. Dimineața, vei începe ziua prin a aprecia lucrurile mărunte.

Când tragi apa la toaletă, nu te întreba care-i destinația finală. S-ar putea să mori de sete.

Norocul tău e ghinionul altcuiva, dar ghinionul altcuiva nu e norocul tău.

Doi rinichi dar numai o inimă. Despre dragoste trebuie să fii mai cumpătat.

Media dintre stat în picioare și în cap este statul în pat. În medie, stăm bine.

Înainte de a lua o decizie riscantă, bate un cui în perete cu ochii închiși. După aceea, vezi dacă tot vrei s-o iei.

Când nu sunt cuvinte, sunt conflicte.

Am trăit mii și mii de zile. Dar este ziua de azi de care-mi pasă.

Când deschizi ochii din exterior, îi închizi pe cei din interior.

Împreună, suntem foc și gheață. Și eu sunt focul.

O lacrimă care cade dintr-un ochi iubit poate să spargă un om.

Câteodată, un melc se mișcă mai repede decât o iubire timidă.

Când o să trec în neființă îngroapă-mă in cer. E mai ușor de găsit un loc.

Unde e toată lumea? Într-un gând.

Este timp. Mâine. Este timp destul. Săptămâna viitoare. Grăbește-te! Poate să dispară! Grăbește-te! Ai înțeles?

Un miracol dificil: Am spus adevărul.

Două ochiuri calde din farfurie se uită la doi ochi reci.

Bărbatul mereu îngenunchează să ceară înțelepciune de la o pereche de pantofi roșii cu tocuri înalte.

I-am dat o inimă. Mi-aș fi dorit să-i dau două inimi, dar nu am. Și atunci i-am dat o inimă și un rinichi.  A luat doar rinichiul.

Nume lucrare: Rembrandt
Tematică: Portret
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 50×40 cm
Data execuției: 2022

Frunze Aurii – O frunză purtată de vânt

După acea zi,
mi-am amintit cum stăteam la masa din bucătărie
când eram copil
și îmi dădea felia lui de pepene:
Mănâncă să crești mare, îmi spunea.
Ani mai târziu,
deschid ușa copilăriei mele,
intru în bucătărie,
mă așez la aceeași masă veche
și stau
ca o statuie.
O frunză liberă zboară, intră pe fereastră
și cade pe masă,
poate pentru a ajuta la îndepărtarea prafului singurătății.

Închid ochii
și stau într-un strop de vis.
Iau frunza și o pun într-un borcan cu pământ,
o ud
și pe măsură ce crește, o mut
într-un ghiveci, apoi într-o căldare largă,
și crește, crește și crește,
apoi este un vrej și iese pe fereastră
și eu îl ud, ud vrejul și
nu-i dau drumul, continui să mă țin de el,
îi privesc frunzele lucioase
și mă ridică
cu viteză
amețindu-mă vârtej,
dar chiar și atunci
refuz să-i dau drumul,
și urcă și urcă
până la cer.
Și stau cu picioarele pe cer
și capul în univers
căutând printre stele
o stea care să mă întrebe:
Știi cine sunt?

Deschid ochii,
frunza nu mai este,
doar o masă goală
explodând de liniște.

Eu sunt, tata este doar un vis.
A fost un timp când amândoi am fost,
dar a trecut
ca o frunză purtată de vânt.

Nume lucrare: Frunze aurii
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

De vară – O viață cu ecou

Melcii se târăsc spre umbră.
Omizile sunt albe, au făcut insolație.
Străzile dau în clocot și rod roțile.
Zmeura e plină de surprize, dealurile înverzite, un fluture călărește pe pălărie.
Cerul s-a vopsit în albastru cu buline albe de nori pufoși.
O pasăre trage aer în piept, se pregătește să cânte la musafiri.
Ciupercile de coral, balerine într-un picior, își ridică pălăriile.
Un greiere și o furnică joacă table pe iarbă, furnica îi trage o bătaie și se bucură.
Un țânțar zboară într-o pânză de păianjen.
Creme și loțiuni stau lângă iarba cosită de pe tarabă și lângă
rumegatul vacilor, fără proteze dentare,
talăngi de oi și nechezatul cailor cu cozi ridicate.
Un iepure mănâncă un morcov, o capră o varză căci iarba e prea verde și prea plină de grație.
Trandafirul, crinul, nalba și irisul, dar nu cel din globul ocular,
joacă poker să afle cine-i cea mai frumoasă.
Vântul bate
aici, aici
strigă cât poate
și arată către om:
Aici e un miracol.

Să te naști cu miliarde de ani
de evoluție triumfătoare în spate,
să simți peștele din tine alergând pe uscat
și totuși să nu vezi că ești un miracol,
să te-ndoiești de visul tău.

Să hulești pe cel
care își trăiește visul
e fără rost,
mai bine nutrește un vis al tău,
zidește-l,
vei afla că nu e zadarnic efortul.

Alege un vis care e al tău
și este greu,
decide să-l faci,
dă cu el de cer și sparge-l în stele,
apoi zboară și culege o stea de pe cer în fiecare zi  
să-ți lumineze visul pe care-l zidești,
din nou și din nou
și din nou
an după an
pentru zeci de ani.

La final, ai ridicat o viață cu scop.
O viață care reușește să rămână cu ecou.

Nume lucrare: De vară
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 24×30 cm
Data execuției: 2023

Invitație la joacă – Viața este un râu de momente

Viața este un râu de momente
care mereu curge
și când ți se face sete
te oprești și bei un pahar
până când ești sătul,
apoi alergi mai departe
și uiți de râu
dar el curge mereu.

Cele mai mari momente se beau cu pahare mici,
cele mai mari momente se beau cu înghițituri mici
și cand e invitație la joacă
mă uit în jos
râul este limpede,
mă uit în sus
cerule este albastru,
și în fața mea
pentru că se joacă
între limpede și albastru
un copil cheamă
peștii din râu
și stelele de pe cer.

Joacă-te minunat, copile,
acesta este momentul meu.

Nume lucrare: Invitație la joacă
Tematică: Portret
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 50×60 cm
Data execuției: 2023

Natura statica cu vas turcoaz – Impinge, impinge acel gand

Natura statica cu vas turcoaz

Cand in fiecare zi contezi mai putin, putin mai putin,
cand in fiecare zi te ingrijorezi mai mult, putin mai mult,
cand in fiecare zi te uiti in oglinda si vezi
un deget indreptat spre tine,
priveste
tu esti de vina, tu nu esti completa
priveste
tu esti doar un sfert
priveste acolo
un sfert, nici macar jumatate, de dovleac
langa un ciorchine de struguri si un vas turcoaz,

atunci impinge, impinge, si impinge
acel gand cat mai departe,
bate un cui in fiecare gand
si-l agata, departe de tine, undeva in cer,

si seara, inainte de culcare,
indreapta oglinda spre cer,

un loc unde gandurile pot plange in liniste.

Nume lucrare: Natura statica cu vas turcoaz (Studiu dupa Jeff Legg)
Tematica: Natura statica
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 50×70 cm
Data executiei: 2022

Simfonia lalelelor – Ploaia cerului

Simfonia lalelelor

Laleaua priveste cerul in fata,
mereu il priveste in fata, de cand se stie,
si tot ce gandeste este spatiul dintre ei,
orele si zilele petrecute impreuna.
Il stie pentru ceea ce este,
il iubeste pentru ceea ce este,
il iubeste pentru o atingere din cand in cand cu cate o ploaie.

Vantul ii spune sa se uite in stanga, in dreapta,
ca nu este singura,
ca totul e o iluzie,
dar ea nu vrea.
Vantul atunci o bate cu un suflu, ii tareste privirea
si ea vede alte lalele, un pres al florilor,
toate privind in sus, numai in sus, la cer,
toate unduindu-se sub simfonia dirijata de culorile cerului,
si stropite de aceeasi ploaie.

Priveste in jos si vede ca este intepenita, ca este incatusata in pamant, ca nu este libera.
Un curent electric trece prin ea, laleaua se ilumineaza,
vede adevarul,
realizeaza ca a trait o viata neexaminata,
a platit un bilet mult prea scump la un film cu un singur actor si un singur spectator,
rulat intr-un cinematograf iluzoriu.

Si striga la celelalte lalele,
le spune sa privesca in jurul lor,
sa fuga din cinematograf,
sa vada orchestra, sa-l vada pe conductor,
sa vada realitatea.

Dar striga degeaba.

D’ale copilariei – In pauza

D’ale copilariei – In pauza

Nici nu stiu ce mi-a atras atentia, linistea clarului de apus, sau lipsa puiului balai al unei nimfe blonde care scartaia ritmic leaganul din batrana salcie.
Nemiscat, ca un cuvant de prisos leaganul ma pune la incercare.
– Care e rostul tau scandura inutila?
Fara salcia aplecata, parca special în asteptarea ta, ai fi lemn de foc… nici macar.
Fara campul verde, de care sa ma desprind inutil si repetat, dar cu speranta de fiecare data, ai fi la fel de imobil.
Fara cerul, de care te agati parazitar, ai fi, ba nu, esti o treapta dintr-o scara catre nicaieri si niciunde.
Mi-e mila de tine si ma asez pe scandura inutila cu speranta zborului, departe de campul verde, treapta cu treapta spre cerul albastru.
Chiar daca stiu ca… de fiecare data o iau de la capat imi iau avant, si iar si iar cu speranța copilareasca a reusitei… in cele din urma.
Nu plange, nu scranci de fiecare data cand incerc. E dreptul meu sa incerc zborul dincolo de vaietele tale…

Provoc gravitatia la duel, ma asez pe leaganul din salcie, tintesc si imi iau avant, trag talpi pe cer si ma rog la scandura sa coseasca norii. Azi gravitatia curge invers in mine.
Cu fiecare incordare din brate si picioare, din trupul meu si al salciei, stiu ca ceea ce a fost, ce s-a terminat, va incepe din nou. Cu fiecare avant, o aripa, inca o aripa, si inca o aripa …si totul pentru un zbor, un singur zbor. Cat cer si cat pamant, inainte, acum, si dupa.
Cu fiecare avant, raspandesc chicote de adrenalina si trag suturi in fundul cerului pana cand merg pe cer si ma uit sus la pamant, la camp, la iarba verde.
Am capul in pamant si picioarele in cer.
Tu si eu, leagan din salcam, am intors lumea cu fundul in sus.
Tu si eu, impreauna, am creat o lume de iluzii.

Tu si eu suntem prieteni.

Deschid fereastra si privesc. Zambesc…
Tu, leaganul cu cel mai frumos scartait pe care l-ai dobandit cand ploaia ne imbratisa in timp.
Eu, cu picioarele ating norii pufosi din inaltul cerului.
Tu, agatat de salcia ce isi scutura pletele carliontate la fiecare leganat al meu.
Eu, gata, gata sa plonjez pe covorul verde si umed al ierbii, chicotind.
Amandoi ne-am plimbat printre galaxii, plini de iubire, emotii si fantezii. Apoi ai tacut. Ai luat o pauza. Te vad un pic incaruntit. Ai obosit, dar nu-I nimic. Te-am impodobit cu boboci de roze rozalii si… astept.

Bunicul vorbea de lectia leaganului din salcam, cum te dai in leagan asa te vei da si in viata. Te leagana, si apoi … trebuie sa cobori din el.

Nume lucrare: D’ale copilariei – In pauza
Tematica: Natura statica
Tehnica: Acril pe panza
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura)
Data executiei: 2021

D’ale copilariei – Cu visuri in mana

D’ale copilariei – Cu visuri in mana

Ce e un balon… când nu e balon?
O masa inerta, moale, fara forma. Abia „nimicul” din el il face balon, ii da forma si fond si… viata. Viata din suflul imprumutat cu fiecare suflare pe care i-o daruiesc, si iar, si iar, pana prinde forma, o forma plina de sufletul meu, de respiratia mea, de visurile mele.
Arunc in aer balonul, si apoi ma leg de el cu un fir subtire de speranta ca poate azi ma ia si pe mine. Se ridica incet cu parti din mine, din suflul meu si se inalta pana nu mai este doar al meu.
Dar nu e de ajuns, si atunci imi construiesc….

Ce e un balon… langa alt balon?
Un elicopter. Balon rosu, si balon albastru, balon oval, dupa balon rotund, le revasesc ca pe niste frunze uscate si colorate pe care toamna le amesteca in vartej pe note de flaut. Cu toata suflarea umflu baloane si strecor in ele o dorinta. Ma uit la ele, si pornesc la drum, brat la brat, cu baloanele mele.
Cu buzele umezi de sarutul baloanelor, cu palmele strangand firele subtiri, imi iau zborul lasand in urma umbra mea. Zbor in elicopterul baloanelor mele si tot cerul ranjeste la mine.
Am pus baloanele semn de carte Universului, si urlu cat ma tine sufletul caci baloanele nu au urechi.

Fiecare om isi are baloanele lui. Are nevoie de baloane sa prinda speranta din golul sufletului, s-o prinda si s-o puna la baloane.

Nume lucrare: D’ale copilariei – Cu visuri in mana
Tematica: Natura statica
Tehnica: Acril pe panza
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura)
Data executiei: 2021

D’ale copilariei – La plimbare

D’ale copilariei – La plimbare

In fata, multe drumuri.
In spate, numai unul, stiut si prafuit.
Intre ele, fetita cu trotineta visurilor pline de sperante
Apuca strans ghidonul si se ia la intrecere
Cu vantul ce ii mangaie bland parul, cu verdele ierbii si stralucirea soarelui
Astazi, ziua se masoara in fericire la patrat.

Ridica privirea pentru o secunda
Deasupra ei cerul zboara in directie opusa
Poarta o esarfa alabastra si o palarie alba din nor de vara
Atunci cand exista un timp pentru indrazneala
Inainte!
Pedaleaza…doar pedaleaza!

Nume lucrare: D’ale copilariei – La plimbare
Tematica: Natura umana
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura)
Data executiei: 2021