Fetita poarta pantofiori rosii si fermecati. Pleaca sa se joace, dar este nepotrivit sa alerge incaltata prin iarba. Se descalta si ii lasa singuri, in soare. O pereche de pantofi rosii cu talpa curata langa o balta.
Vrabia, ii vede de sus, din zbor, cum dorm la soare, rosii, mici, stralucitori, ca doi maci in zare. Vrabia se aseza o clipa sa-si traga sufletul, si aduce din soare un strop de speranta, caldura unui suflet bun si o raza de lumina.
Cauta de mult un cuib unde sa le lase iar acum, obosita se uita mirata la pantofiorii rosii rataciti dintr-o poveste cu un vrajitor si o fata.
De unde sa stie, bietul mesager ca in pantofiorii unei fetite incap multe, mai ales vise si multi pasi inca nefacuti, cu suisuri si coborasuri.
,,Ce bine ca este o balta aproape. Greu sa stai in soarele asta fara strop de apa”, se gandeste vrabiuta. Este intrerupta din ganduri de o voce rosie.
-De ne-ai stropi si noua in suflet putina balta, zise pantofiorul drept.
Vrabia ia apa din balta si o aduce pantofiorilor.
-Oh, multumesc vrabiuta, pentru stropi. Ne-ai adus apa in cioc sa ne faci si noua o boare de racoare.
Pantofiorul drept continua sa o roage:
-Haide daca poti, cu gherutele tale, sa ma impingi si pe mine mai la umbra ca nu imi este bine aici.
Vrabiuta incearca, dar pantofiorul este mult prea greu. Mai inalta dar numai de cateva grame, nu poate sa-l clinteasca.
Atunci, fara sa stea pe ganduri, isi desface aripile.
Simte ca se inabuseste din pricina soarelui, o napadeste un val de caldura din creasta pana la ghierute, dar nu isi inchide aripile.
Pantofiorul simte cum o umbra cade peste el.
Doua zile mai tarziu, vrabia nu-i vrabie. Nu mai zboara peste garduri, nu mai sare prin praf, doar sta nelinistita.
Dar nelinistea vrabiei vine peste ea dinlauntru, nu din afara, de unde se tot asteptase.
A pierdut cuibul, strivit de vant. A incercat sa-si salveze cuibul, dar nu s-a ales decat cu gherutele rupte.
Sleita de putere aude o voce.
-Vino sa-ti faci cuib pe umarul meu, striga pantofiorul drept, ca tare bate vantul asta.
-Multumesc pantofiorule ca ma lasi sa-mi fac si eu cuib in trupul tau, sa-mi odihnesc sufletul rupt.
Si sfarr disparu inauntrul pantofiorului.
Pantofiorul devine cuib de vrabie, sa stea si vrabia linistita si sa se acopere cu o strangere de piele rosie.
Caci vrabia are nevoie de un cuib, pantofiorul de o pereche, si fetita de o familie.
Nu intotdeuna cuibul e undeva sus, la streasina unei case sau in coroana unor arbori, in colbul drumului e cuibul cararilor noastre.
Nume lucrare: D’ale copilariei – Pantofiorii zburatori
Tematica: Natura statica
Tehnica: Acril pe panza
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura)
Data executiei: 2021
Scrieri cu suflet 