Două flori – Patru cuvinte

Ia orice cuvânt, macină-l în grăunțe, apoi suflă-le într-o grămadă și dă-i un nou nume.
Exercițiu de imaginație cu patru cuvinte bătute într-un model:
[Cuvânt 1] se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este [Cuvânt 2].
Apoi, toate aceste mici grăunțe de [Cuvânt 2]
vor fi suflate pe această grămadă mare de [Cuvânt 3]
numită [Cuvânt 4].

Visul se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este regret.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de regret
vor fi suflate pe această grămadă mare de durere
numită vinovăție.

Dicționarul se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este literă.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de literă
vor fi suflate pe această grămadă mare de hârtie
numită carte.

Memoria se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este acum.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de acum
vor fi suflate pe această grămadă mare de moment
numită prezent.

Normalul se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este anormal.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de anormal
vor fi suflate pe această grămadă mare de nebunie
numită realitate.

Banul se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este sărăcie.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de sărăcie
vor fi suflate pe această grămadă mare de anxietate
numită depresie.

Mâncarea se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este proteină.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de proteină
vor fi suflate pe această grămadă mare de conștiință
numită om.

Omul se macină până este aproape nimic.
Și atunci, este pământ.
Apoi, toate aceste mici grăunțe de pământ
vor fi suflate pe această grămadă mare de planetă
numită Pământ.

Nume lucrare: Două flori
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Cu flori în păr – Feluri de liniște sufletească

Ca natura care culege lumina.
Ca frumusețea care se ascunde în tine.
Ca dialectul zăpezii care scârțâie cărând o umbră migratoare.
Ca nota muzicală care se odihnește în cântecul de leagăn.
Ca un câine care îți stă în poală.
Ca soacra care-ți este mamă.
Ca o carte închisă după ce ai întors ultima pagină.
Ca gheața care dispare în apa din tine.
Ca un semn regăsit pe un traseu de drumeție.
Ca ziua de luni când ești în vacanță.
Ca un copil care nu mai are febră.
Ca o mamă care nu se simte singură.
Ca un doctor care, din două cuvinte rămase, alege cuvântul benignă.
Ca un cont bancar căruia nu-i mai chiorăie balanța de foame.
Ca o galerie de artă.
Ca o bășica care se sparge de la sine.
Ca prima gură de aer trasă adânc în piept după un atac de panică.
Ca un val de sus, jos, stânga, dreapta, du-te și vino care se sparge la mal.
Ca atunci când te bucuri pentru norocul altcuiva.
Ca o fată care
desculță și
purtată de vânt,
aleargă după o turmă de oaze de soare păscând în pădure,
își umple buzunarele, nu mai sunt goale, cu fotoni care se înghesuie să intre și
zâmbește prea fericită pentru cuvinte,
apoi ajunsă la marginea pădurii
își pune în păr sânziene, garofițe, margarete și albăstrele,
se uită în zare
iar în suflet își tatuează o întrebare:
Ce ar face iubirea?

Nume lucrare: Cu flori în păr
Tematică: Natură umană
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2023

Secrete – Sătulul și cuvintele

Mai citești?
Sătulul de vocale râgâie.

Sunt sătul de a din viață
de ce doi
unul ajunge
și tai unul
și sunt în viță
de vie
în viță din viață
chiar vie
cu un ciorchine într-o mână și în cealaltă o foarfecă
ha!ha!
trebuie să mănânc
ba nu, să mă ascund
ba nu, să mănânc un strugure
și iau o boabă
sunt sătul de o din boabă
și spăl boaba în chiuvetă și scurg o-ul
și ajung o babă
o babă din boabă
cu părul alb
mă uit în oglindă
și nu-mi place
și alerg pe scări
mă văicăresc

dar mă calmez cu un borcan de miere până îmi crește zahărul din sânge
sunt sătul de i din miere
las mierea să se zaharisească să scoată i-ul la suprafață
și mușc din mere
mere din miere
sunt dulci, prea dulci, prea zăhăroase
de atâta dulceață mi se face greață

și mă așez la pian să-mi treacă, să cânt, dar mi se spune să cânt ceva clasic, un Beethoven poate
sunt sătul de a din pian
nu mai cânt în a minor, nici în A major
și mă cațăr într-un pin
pin din pian
să culeg conuri să arunc în dușmani

dar vântul bate
și aud cum ramurile trosnesc și cum pe nervi plesnesc emoțiile în teamă
aud cum fâsâie frunzele în vântul cârlionțat și pătrunde ploaia în norul însetat
sunt sătul de a din aud
pun căștile pe urechi să filtreze aaa-ul
auuu că plouă și mă ud
mă ud din aud
mă ud până la piele
dar cum oare, îmi pun o frunză pe cap

că e soare pe cer și mă arde tare, e inuman sa te lupți cu soarele
imun la emoție umană, îmi e dor de lună, îmi vine să intru în umbră
sunt sătul de o din soare
dau cu loțiune pe raze să liniștească o-ul de pe piele
și miroase a sare din transpirație
îmi ling buzele, cele mai sărate buze pe care le-am gustat vreodată,
gura e deschisă și plină de salivă
mi se face poftă

de o caisă și o scot din traistă, coaptă caisă, infulec până mă umflu
sunt sătul de i din caisă
scot sâmburele de i din caisă până devine deshidratată
cineva îmi spune că nu e caisă ci piersică, mai bine gust o prună cu mai puțină confuzie
sunt din nou în casă
casă din caisă de la țară

și la țară
mă simt poet în timpul liber și scriu, dar debranșat de la căldura inspirației am un blocaj, blocajul scriitorului
sunt sătul de e din poet
de mâine am să cad pe gânduri fără e, am să dau brânci e-ului din poezii
și am să ciripesc cântece fără cuvinte la o muză perfectă să pun mâna pe cel mai mare pot, pe jackpot
pot din poet
la jocul de noroc al inspirației de viață
și sunt sătul de a din viață
dar stai așa,
o iau de la capăt?

Acum mă gândesc la fiecare cuvânt dintre aceste cuvinte,
cuvânt pierdut fără o parte frumoasă, o vocală,
dar care are curajul să se redescopere și să trăiască o nouă viață
cu bucuria cuvântului din colțul paginii care încă face parte din poveste
ca și cum un cuvânt trăiește două vieți într-o viață.
Viață în viță, boabă în babă, miere în mere, soare în sare.

Poate ăsta să fie secretul? Să trăiești două vieți într-o viață.
Asta da declarație îndrăzneață de care să-ți atârni speranțele ude de teamă.
Prima viață s-o trăiești purtând ochelari de griji
care te împiedică să observi cât de strălucitoare poate fi viața
și când ești sătul și pierzi o parte frumoasă din tine, o vocală,
să ai curajul să te redescoperi și
să trăiești a doua viață observând.

Nume lucrare: Secrete
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 70×50 cm
Data execuției: 2023

Întrebare – Ce sunt cuvintele?

Ceea ce gândul meu numește sfârșit, tu numești cuvinte,
aceste cuvinte.

Cuvintele,
felul în care înfloresc gândurile,
plutesc și zboară către o altă minte
unde cad în semințe pentru gânduri
într-un alt om.

Gândul traversează timpul
înotând într-un râu de cuvinte
care curge prin mințile oamenilor.

Repetăm cu entuziasm paragrafe de cuvinte scrise de alții,
le culegem de prin cărți și începem să le gândim,
apoi devin ale noastre
împreună cu oamenii care le-au scris
care prin gândurile lor, ne șoptesc,
am existat,
și continuă să înoate prin noi,
căci ceva nu se poate naște din nimic.

Și când ne uităm gândurile
sau universul nu le mai recunoaște,
poate ca există undeva o minte
care să le retrăiască prin cuvinte,
poate că există undeva un suflet
care să ne retrăiască.

Crezi că sunt cuvinte destule care să conțină un om?

Nume lucrare: Întrebare
Tematică: Portret
Tehnică: Acuarelă pe hârtie Canson
Dimensiuni: 15×20 cm
Data execuției: 2023