Uneori
mintea unui om este un munte
și gândurile născute
cad ca stâncile și bubuie.
Uneori
mintea unui om este o păstaie uscată
care poate fi spartă
pentru niște boabe de gânduri.
Uneori
mintea unui om este un mușuroi
și găndurile merg
unul după altul ca furnicile.
Uneori
mintea unui om este o casă pustie
bântuită de fantome
deghizate în gânduri.
Văd păsările zburând către cer și îmi zic:
trebuie să merg și eu acolo să scriu pe cer un gând.
Râd, dar nu prea tare.
Dar cum oare?
Stivuiesc gândurile.
Tot stivuiesc gândurile în coloana infinitului.
Până când…
Mă apropii de cer
și chipul meu trăiește în cer.
Îngenunchez lângă un nor
scufund palmele
și scutur cerul.
Fața mea, întreruptă de valurile cerului, devine o fractură infinită.
Asta e. Am ajuns.
Bag capul în cer, e uitare.
Dispar. O fantomă apare.
Sunt eu oare gata de schimbare?
Pare ciudat, dar câteodată
îmi vine să dansez în jurul mesei cântând:
Gândule, oh, gândule, te simt, te îmbrățișez.
Simt acest gând.
An după an
privind acest gând cândva o stâncă încăpățânată, o boabă profundă,
o furnică plină de energie
transformându-se într-o fantomă.
Asta da surpriză.
În mintea mea
încă sunt stânci, boabe și furnici.
Refuz să-mi fie teamă
de fantome mici.
Nume lucrare: Flori și dantelă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2024
Scrieri cu suflet 