Flori și dantelă – Încă sunt stânci, boabe și furnici

Uneori
mintea unui om este un munte
și gândurile născute
cad ca stâncile și bubuie.

Uneori
mintea unui om este o păstaie uscată
care poate fi spartă
pentru niște boabe de gânduri.

Uneori
mintea unui om este un mușuroi
și găndurile merg
unul după altul ca furnicile.

Uneori
mintea unui om este o casă pustie
bântuită de fantome
deghizate în gânduri.

Văd păsările zburând către cer și îmi zic:
trebuie să merg și eu acolo să scriu pe cer un gând.
Râd, dar nu prea tare.
Dar cum oare?
Stivuiesc gândurile.
Tot stivuiesc gândurile în coloana infinitului.
Până când…

Mă apropii de cer
și chipul meu trăiește în cer.
Îngenunchez lângă un nor
scufund palmele
și scutur cerul.
Fața mea, întreruptă de valurile cerului, devine o fractură infinită.
Asta e. Am ajuns.
Bag capul în cer, e uitare.
Dispar. O fantomă apare.
Sunt eu oare gata de schimbare?

Pare ciudat, dar câteodată
îmi vine să dansez în jurul mesei cântând:
Gândule, oh, gândule, te simt, te îmbrățișez.
Simt acest gând.

An după an
privind acest gând cândva o stâncă încăpățânată, o boabă profundă,
o furnică plină de energie
transformându-se într-o fantomă.
Asta da surpriză.

În mintea mea
încă sunt stânci, boabe și furnici.
Refuz să-mi fie teamă
de fantome mici.

Nume lucrare: Flori și dantelă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2024

Flori pe masă – Ziua în care

Dezordine, dezordine,
toate aceasta dezordine în casa de amintiri din mine
dar mereu o să găsesc
ziua în care
am înotat fără vestă de salvare unul în direcția celuilalt în marea destinului,
am sughițat trei minute la întâlnirea buzelor tale cu ale mele,
am cules căluți de mare din părul tău și apoi i-am alergat pe trotuare,
am construit un palat pentru tine în inima mea și apoi am strigat: la
palat, la palat,
am îngropat furia față de lume și m-am dezbrăcat de toate amintirile
reci, soarele a apărut, în sfârsit,
am pictat portretul tău cu sentimente în ulei pe pânza de valori
adăugate a minții mele,
am alergat desculți deasupra timpului ținându-ne de mână, timp care la
rându-i a alergat desculț prin lumină,
ziua in care
așa m-am panicat de tare
când am descoperit pe altcineva
citind în mine.

Nume lucrare: Flori pe masă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Flori galbene – Nici nu știu cum a trecut

A mai trecut un an. Nici nu știu cum a trecut.
Așa am zis și anul trecut.
Timpul este constanta pe care o am în călătoria mea,
dar de multe ori uit de el, parcă îl pun în cușcă la început de an.
Dar la sfârsit de an, timpul din cușcă devine nebun,
își întinde aripile și devine vizibil. Nu-l mai pot ignora.
Îl scot din cușcă și îi dau drumul. Și atunci, mă uit la el zburând și rostesc:
Nici nu știu cum a trecut.
Și mă umflu în penele sufletului de o lecție de singurătate.

Am strâns memoria momentelor din ultimul an, dar multe au lipsit și nu l-am putut pune la loc.
Trebuie să găsesc ceva să marchez trecerea timpului.
Un calendar,
dar unul special,
un calendar al vieții.
Am să iau durata unei vieți, zic de 84 de ani, și o s-o reduc la un singur an,
1 Ianuarie fiind nașterea
și miezul nopții de 31 Decembrie fiind trecerea în neființă.
Am să-l pun pe perete, să fie primul lucru pe care-l văd când mă trezesc.
Cu fiecare trei luni din viața mea
o să rup o zi din calendarul vieții și, pagină după pagină ruptă,
o să văd cum se subțiază.
Trei luni din viața mea
și eu o să mai rup o zi din calendarul vieții.
Ceva care să-mi amintească de importanța timpului care macină încet,
atât viitorul cât si trecutul.

Poate anul viitor o să fie ceva neadevăr când voi zice:
Nici nu știu cum a trecut.

Nume lucrare: Flori galbene
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Ceai și flori – Un cuvânt din două litere

Ea este dusă la inseminare,
una artificială,
rămâne gravidă,
după nouă luni
naște,
dar nici o limbă nu-i atinge laptele
căci ce a născut este luat imediat de lângă ea.
Nici măcar nu poți spune că timpul o desparte pe ea de nou-născut.

Vocea ei puternică umple
spațiul dintre litere, doar două litere, un M și un U,
apoi dintre cuvinte,
un cuvânt, apoi două, apoi trei cuvinte,
același cuvânt, mai scurt sau mai lung,
în linie,
în infinit,
Muuu, Muu, Mu
și între ele liniștea unei gâfâieli și a unei pierderi.
Un cuvânt numai din două litere, dar
un strigăt în infinit
la despărțirea de noul ei născut.

Apoi ea este inseminată din nou
la două luni de la naștere
pentru a crește producția de lapte.
Este mulsă
în fiecare zi, de trei ori pe zi,
de aparate,
stropi de lapte cad, îi pătează degetele,
cele două degete de la picioare,
hrănită cu furaje,
nu poate să iasă pe câmp,
coarnele tăiate,
ea rumegă, ea rumegă,
rumegă fără pasiune, dă lapte și
se roagă:
Numai de-ar ieși laptele acru!

Cum ai aflat până acum,
mă gândesc la o vacă de lapte. Sau poate la ceva mai mult,
la vițelul care nu a plecat niciodată din oglinda privirii ei. Sau poate
la copilărie, când duceam vaca la păscut.

Nume lucrare: Ceai și flori
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Flori vesele – Un apus cu voci

Intru în curte,
o curte frumoasă
cu flori și oameni, cu râul din depărtare
în care m-am scăldat de multe ori în copilărie
și apusul Soarelui.

Miros florile vesele
și parfumul taie cordonul ombilical al gravitației
care mă leagă de pământ,
sunt condusă spre cerul
plutind de nebunie.

Când cerul e mai aproape de mine decât pământul
îmi agăț ochii pe linia orizontului și
văd cum Soarele se stinge blând ca o lumânare fără ceară
și ia de mână Pământul
cu o explozie de singularitate argintie
în care norii sunt înveliți în umbre fără să aibă un cuvânt
și o văpaie se încinge în mine, în curând se va stinge în retină.

Energia eliberată îmi alimentează ochii și corpul,
brațele ridicate cu palmele care să dea conturul mingiei de foc din ce în ce mai mică,
arcul invizibil e întins la maxim
și cu săgeata ascunsă în privire
țintesc amurgul până nu fuge.
Iau telefonul. Eliberez săgeata. Click.
Fac o poză cu trofeul. Apoi alta și alta.
Dacă cineva îmi fură apusul?
Trebuia să am poze, cât mai multe poze, amintiri pe o memorie externă.

Aud voci întrebându-se:
Ce este în mintea oamenilor?
De ce nu văd?

Mă uit în jur, numai flori. Oare am auzit bine?
Pun telefonul în buzunar pentru restul serii și las apusul
să-mi șoptească seară bună în ochi și în suflet
amintindu-mi cum să dizolv aceste momente în pasiune,
pasiune pentru viață.
Iar amintirile vor crește în interior peste semințele plantate de ceea ce simt.
Pentru că tot ce simt acum este suficient.

Cat despre mâine, știu că
ceea ce simt acum nu o să mai fie suficient, știu că
o memorie pentru ceea ce am vrut sa fiu odată
o să se nască sau o
dorință pentru ceea ce voi vrea sa fiu altădată
o să crească.
Dar știu ca și mâine are un apus și cu puțin noroc
îl voi servi la cină. Un apus cu voci sau fără voci?

Nume lucrare: Flori vesele
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Unde cântă florile – Mă voi bucura

Afară bate vântul,
în mine bate visul încercând să țină dimineața la distanță.

Mă trezesc în sunetele visului,
al valurilor oceanului,
al pădurii noaptea,
al pârâului învolburat,
al unei ploi blânde,
al unui vânt ușor
și o auroră
pe tavanul gol.

Îmi arunc buștenii din pat
și sar în realitate
cu tălpile goale pe podea.
Ah! Sunt în viață!
Binecuvantez căldura de sub piele și podeaua că există.

Acum pot să încep ziua.
O zi mare sau poate doar
o altă zi în mașina de spălat cu bine și rău?

Mă spăl pe dinți cu mâna stângă
și mă pieptăn cu mâna dreaptă
în același timp.
Nu este distractiv?

Urmează pelicula momentelor mărunte:
banană, cafea, câinele care latră un bună dimineața,
o pisică, scuze, o piersică coaptă pe care o deschid cu zece degete,
sucul de pe fiecare deget.

Ies afară.
Liniștea naturii respiră în aerul care acoperă vara,
vara coboară în mine și
eu alerg de mână cu insectele, împreună zumzăind
în florile care cântă în valul vieții.

Mă-ndrept spre flori,
mă așez în mijlocul corului de flori
și împreună cântăm:
valul vieții, valul vieții
ne scufundă în adâncuri, ne înalță până-n cer
invizibil sau vizibil
el tronează peste noi.
Ceva urcă și urcă și urcă și se oprește, parchează undeva în gât,
aproape că râd,
aproape că plâng.
Iubesc acest loc atât de mult că mereu
deschid sufletul mare ori de câte ori ne întâlnim.
Numai dacă aș putea pune apelul restului lumii în așteptare.

Mă întorc în casă.
E timpul sa trag ceva serios pe mine și
să continui ziua.
Acum știu răspunsul la întrebare.
Știu că ziua de azi nu o voi irosi.
Știu că mă voi bucura.

Nume lucrare: Unde cântă florile
Tematică: Peisaj
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 30×24 cm
Data execuției: 2023

Cu flori în păr – Feluri de liniște sufletească

Ca natura care culege lumina.
Ca frumusețea care se ascunde în tine.
Ca dialectul zăpezii care scârțâie cărând o umbră migratoare.
Ca nota muzicală care se odihnește în cântecul de leagăn.
Ca un câine care îți stă în poală.
Ca soacra care-ți este mamă.
Ca o carte închisă după ce ai întors ultima pagină.
Ca gheața care dispare în apa din tine.
Ca un semn regăsit pe un traseu de drumeție.
Ca ziua de luni când ești în vacanță.
Ca un copil care nu mai are febră.
Ca o mamă care nu se simte singură.
Ca un doctor care, din două cuvinte rămase, alege cuvântul benignă.
Ca un cont bancar căruia nu-i mai chiorăie balanța de foame.
Ca o galerie de artă.
Ca o bășica care se sparge de la sine.
Ca prima gură de aer trasă adânc în piept după un atac de panică.
Ca un val de sus, jos, stânga, dreapta, du-te și vino care se sparge la mal.
Ca atunci când te bucuri pentru norocul altcuiva.
Ca o fată care
desculță și
purtată de vânt,
aleargă după o turmă de oaze de soare păscând în pădure,
își umple buzunarele, nu mai sunt goale, cu fotoni care se înghesuie să intre și
zâmbește prea fericită pentru cuvinte,
apoi ajunsă la marginea pădurii
își pune în păr sânziene, garofițe, margarete și albăstrele,
se uită în zare
iar în suflet își tatuează o întrebare:
Ce ar face iubirea?

Nume lucrare: Cu flori în păr
Tematică: Natură umană
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2023

Flori și foc – Ziua în care părintele a uitat

El simte că s-ar putea să înceapă să dispară,
odată ce memoria dispare, totul dispare,
și repetă:
nu vei uita niciodată copilul tău,
nu vei uita niciodată dragostea ta.

Părintele nu are unde să fugă, și totuși dispare,
dispare fragment cu fragment, încetul cu încetul, fără nici o păsuire,
și nimeni nu poate face nimic.

Nimic nu mai e ce-a fost,
doctorul se uită la fiu, menționează Alzheimer,
și ca o floare frumoasă care privește pe fereastra soarelui
focul
așa și omul privește pe fereastra memoriei
focul
arzând totul.
Nu exista nici o scăpare.
Privește cum focul îi arde cuvintele
și nu mai poate citi, nu mai poate scrie, rămân bolboroselile,
privește cum focul îi arde motivația
și nu-i mai pasă de sine,
privește cum focul îi arde prietenii și societatea
și blochează toate intrările și ieșirile, este singur în cameră privind flăcările pe fereastră,
el și o vază de flori la fereastră.

Tatăl a uitat ce este galbenul, apoi roșul, apoi violetul
deschide fereastra memoriei
pune mâna în jurul culorilor
și nu poate fi sigur dacă ceea ce simte este căldura focului sau o imaginație.

Tatăl a uitat ce este fața, ce este trupul, ce este fiul
deschide fereastra memoriei
pune mâna în jurul chipului
și nu poate fi sigur dacă ceea ce simte este dragostea părintelui sau o imaginație.

Fiul absoarbe ultimele momente de luciditate
până când el, fiul, dispare într-un necunoscut
și chiar dacă nu mai poate fi văzut cu ochii și cu mintea
totuși spera sa fie simțit cu inima.

Te cunosc de undeva?
Sunt eu, tată.
Eu sunt fiul tău.

Fiul stă acolo înghețat.
Ziua în care părintele a uitat cine este.
La revedere tată.
Un la revedere lung.

Cand ești copil te uiți la părinți și
îi vezi invincibili.
Mai târziu,
îi vezi supraoameni.
Mai târziu,
îi vezi oameni.
Mai târziu,
îi vezi obosiți.
Mai târziu,
îi vezi bolnavi.
Mai târziu,
poate nu te mai văd, poate au uitat cine ești.
Mai târziu,
nu-i mai vezi.

Nume lucrare: Flori și foc
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 35×25 cm
Data execuției: 2023

Flori de sărbătoare – Mă ridic

Merg în tunel,
un tunel scund
greutate pe umeri,
un tunel de buruieni
greutate în mine,
un tunel în întuneric
dar mai am ceva lumină
dar mai am un glonț rămas în mine.

Găsesc lumina ascunsă în mine
o aprind, țipă după o ieșire,
văd o crăpătură în zidul gros
scot glonțul rămas în mine
și sap,
sap în crăpătură până naște o gaură
până vede lumina
și ies afară.

Mă ridic,
dau jos greutățile de pe umeri
iau visurile cu mine
și împreună
trecem
dincolo de gaura care mă separă,
și împreună
lăsăm
frica și greutățile din mine
în tunel.

Mă ridic,
iau visurile cu mine
și împreună
mergem
către soare,
îndrept fața către soare
pășesc în lumina, florile cresc
dincolo de orizont
bate vântul libertății,
vânt care mă cheamă
și continui
către soare.

Era întunericul
am ales soarele,
erau buruienile
am ales florile,
era frica
am ales visurile.

Mă ridic.

Nume lucrare: Flori de sărbătoare
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 30×40 cm
Data execuției: 2023

Carafa cu florile primăverii – Cuiul

Înainte ca demonii să se multiplice în el
se adună
și ea îi culege
ca pe niște ciuperci,
îi culege
ca să nu se multiplice
în el.

Dar degeaba.

El îi bate un cui în frunte
să-l atragă,
îi bate un cui în limbă
să-l asculte,
îi bate un cui în minte
să-l înțeleagă,
îi bate un cui în suflet
să-l iubească.

Ea se așează
să numere, unul câte unul,
norii din cer
și să le cânte din pleoape, nebătute în cuie încă,
o doină de jale
până când cerul plânge
pe cuie
să ruginească și apoi să cadă.