Nici nu stiu ce mi-a atras atentia, linistea clarului de apus, sau lipsa puiului balai al unei nimfe blonde care scartaia ritmic leaganul din batrana salcie.
Nemiscat, ca un cuvant de prisos leaganul ma pune la incercare.
– Care e rostul tau scandura inutila?
Fara salcia aplecata, parca special în asteptarea ta, ai fi lemn de foc… nici macar.
Fara campul verde, de care sa ma desprind inutil si repetat, dar cu speranta de fiecare data, ai fi la fel de imobil.
Fara cerul, de care te agati parazitar, ai fi, ba nu, esti o treapta dintr-o scara catre nicaieri si niciunde.
Mi-e mila de tine si ma asez pe scandura inutila cu speranta zborului, departe de campul verde, treapta cu treapta spre cerul albastru.
Chiar daca stiu ca… de fiecare data o iau de la capat imi iau avant, si iar si iar cu speranța copilareasca a reusitei… in cele din urma.
Nu plange, nu scranci de fiecare data cand incerc. E dreptul meu sa incerc zborul dincolo de vaietele tale…
Provoc gravitatia la duel, ma asez pe leaganul din salcie, tintesc si imi iau avant, trag talpi pe cer si ma rog la scandura sa coseasca norii. Azi gravitatia curge invers in mine.
Cu fiecare incordare din brate si picioare, din trupul meu si al salciei, stiu ca ceea ce a fost, ce s-a terminat, va incepe din nou. Cu fiecare avant, o aripa, inca o aripa, si inca o aripa …si totul pentru un zbor, un singur zbor. Cat cer si cat pamant, inainte, acum, si dupa.
Cu fiecare avant, raspandesc chicote de adrenalina si trag suturi in fundul cerului pana cand merg pe cer si ma uit sus la pamant, la camp, la iarba verde.
Am capul in pamant si picioarele in cer.
Tu si eu, leagan din salcam, am intors lumea cu fundul in sus.
Tu si eu, impreauna, am creat o lume de iluzii.
Tu si eu suntem prieteni.
Deschid fereastra si privesc. Zambesc…
Tu, leaganul cu cel mai frumos scartait pe care l-ai dobandit cand ploaia ne imbratisa in timp.
Eu, cu picioarele ating norii pufosi din inaltul cerului.
Tu, agatat de salcia ce isi scutura pletele carliontate la fiecare leganat al meu.
Eu, gata, gata sa plonjez pe covorul verde si umed al ierbii, chicotind.
Amandoi ne-am plimbat printre galaxii, plini de iubire, emotii si fantezii. Apoi ai tacut. Ai luat o pauza. Te vad un pic incaruntit. Ai obosit, dar nu-I nimic. Te-am impodobit cu boboci de roze rozalii si… astept.
Bunicul vorbea de lectia leaganului din salcam, cum te dai in leagan asa te vei da si in viata. Te leagana, si apoi … trebuie sa cobori din el.
Nume lucrare: D’ale copilariei – In pauza
Tematica: Natura statica
Tehnica: Acril pe panza
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura)
Data executiei: 2021
Scrieri cu suflet 