Grație – Obrazul

Obrazul vrea mai mult.
Ani după ani tot aleargă
în lume până când se oprește și se așează
la margine. A devenit vizibil, dar poartă ascuns un dor de o altă lume
unde totul a început.
Există o mică oportunitate și știe că se va închide
în momentul în care o să-i fie teamă. O alege.
Se ridică și pleacă.
Se întoarce
acasă
acoperit de praful nemișcat de pe
pielea timpului.
 
O mână îl roagă să se apropie,
apoi îl atinge ca să-l șteargă.
Vrea să-i mulțumească.
Obrazul lasă lumina să intre iar
degetele alunecă
peste umbra trecutului.

Uneori,
o atingere
se poate răspândi
ca marea în suflet
când valurile sunt lăsate să intre,
să curgă ușor și să șoptească
ce trebuie să spună.

Uneori, omul caută ceva în suflet,
alteori, caută sufletul în lume.
Dar mereu are același obraz
tânjind după o granulă de atingere și
un strop de iubire care să crească.

Ce-i cu tine, omule?
Ești o piatră care se rostogolește
între două lumi
încercând să-i regăsească pe toți cei dragi.
Hai, hai, acum, ridică-te și pleacă.
Ridică-te, obrazule, fă-ți o ușă prin care să ieși și alege calea.
Întoarce-te
acasă
să lași al tău contur atins
de degetele familiare
pentru ultima dată.

Este un conflict înauntru
cu zile care lăcrimează
de care nici un om nu scapă
când înoată și se scufundă în lumea adâncă cu apă neagră.
Doar conflictul zboară din om ca o pasăre minusculă către cer
când omul se întoarce acasă,
locul unde viața a fost înrămată,
și lasă în urmă un copil
alergând în ploaia care face apa neagră să curgă la vale.
Coboară ud copilule din om, la margine de lume, și lasă curcubeiele să te îndrume.

Și tu, obrazule, ai un colț de curaj,
la răscrucea dintre a fi acasă și a fi în lume,
să alegi
locul unde rama vieții are nevoie de
mângâierea
celui care-i pasă.

Nume lucrare: Grație
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 30×10 cm
Data execuției: 2025

Maci uscați – Ce cauți aici?

Am luat foc.
Ard
pentru că tot ce este viu arde și cu mine
ard și cuvintele
și din cenușa lor se ridică
dorința și
întrebarea.
Ce cauți aici?

Pentru o viață echilibrată ai nevoie de
doi ochi să vezi lumea
două picioare s-o mergi
două urechi s-o auzi
două mâini s-o îmbrățișezi și poate
două șosete să nu dormi cu picioarele goale,
doi și două, în stânga și-n dreapta, dar numai o gură,
și atunci am să cresc o gură în spate
sau am s-o zidesc pe cea din față.
Am să pun și imaginația deoparte.

Dar apoi, mă gândesc, o viață prea echilibrată
creează o lume care scânteiază
dar care nu are o flacără.
O viață pe
care o trăim ca și cum ne uităm la un film
și vedem numai începutul și sfârșitul.
Începutul, pentru că mereu câștigăm și
sfârșitul, pentru că mereu pierdem.
Și în mijlocul filmului, într-un echilibru implicit, ațipim.
Ne trezim din când în când din moțăială
oameni trăind în minți închise sub cerul albastru
si ne întrebăm.
Ce cauți aici?

Poate într-o zi
întrebarea asta se va rupe și
voi avea un
răspuns
poate într-o zi voi
ști
poate
într-o zi
dar nu
acum.

Nume lucrare: Maci uscați
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe carton pânzat
Dimensiuni: 30×24 cm
Data execuției: 2024

Casa de pe deal – Străinul

Ca fiecare, și-a început viața ca un străin în lume.
Părinții lui au înnebunit doar să-l facă să le vorbească un cuvânt.
Dar spre deosebire de ceilalți, care cu cât au petrecut mai mult timp vorbind
cu atât cei din jurul lor le-au devenit mai familiari,
el a continuat să rămână distant.
Străinul, așa e strigat.

A crescut, iar acum oamenii
pun mult oțet în salata de zvonuri și
când iese pe stradă
oamenii întorc oglinzile din priviri în sens invers.

El a înțeles că
așa cum o imagine nu poate fi văzută cu pleoapele închise
nici o idee nouă nu poate absorbită de o minte închisă.
Și atunci și-a făcut o casă undeva sus, în deal, să nu treacă des prin privirile oamenilor
și a devenit pescar, dar unul mai aparte
care pescuiește în apa gândurilor cu o plasă de întrebări
și scoate la suprafață răspunsuri grele dar fără sunet.
Și apoi răspunsurile mute sunt aruncate înapoi în apă.

Nebunie, spun unii. Meditație, spiritualitate, poate alții.
Pentru el,
Străinul este doar umbra din mintea celorlalți a efortului lui conștient să trăiască și
să înfrunte ceea ce e important pentru el,
să fie cu gândul la ceea ce trăiește în el, ci nu în cel de lângă el.
Să fie la fel de străin ca în ziua în care s-a născut,
străin care se plimbă prin ceilalți dar nu și prin el.

Nume lucrare: Casa de pe deal
Tematică: Peisaj
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Sculptura în gheață – Înainte sau după zori?

Când e singurătatea în lume mai mare? Înainte sau după zori?

Înainte de zori,
aerul picură o dimineață neagră
și apasă o ureche de pământ.
Ascultă, nu se aud tropăituri, doar sforăituri.

La zori,
noaptea se sperie, dă înapoi
și lumina înaintează.
Auzi copitele mașinilor?
Cu balegă de dioxid de carbon sub coada de eșapament
și nechezat de claxon,
ascunde-te de mânia lor.

După zori,
pare că miezul lumii fierbe sub capacul cerului la focul iute al soarelui
dar sub atâta clocot și învolburare
poate trăim vieți împrăștiate,
nepăsători unul de celălalt,
bule de aer
ieșite la suprafață
ne atingem din întâmplare.

De ce este lumea simțită atât de vag?
De ce lumea este doar însumarea altora, a celorlalți? Ceva în exteriorul tău,
în care tu ești doar un oaspete, un caracter, un personaj,
o mască care cade din când în când în fața unui copil sau a unui cățeluș
și te repezi să o pui repede la loc.
De ce lumea nu conține propria ei absență, pe tine?
Vrei sa auzi o coincidență? Și pentru alții, lumea are aceeași perspectivă.
Dar dacă ne schimbăm punctul de vedere?
Dacă lumea este în noi? Dacă lumea se ridică din interiorul nostru?
Atunci, tot ce ne rămâne este să mergem în lume și să vedem ce e acolo,
sa ne simțim absolut ca acasă,
față în față, discuții necenzurate.
Să-i fim recunoscători, s-o conștientizăm, să-i mulțumim,
să ne bucurăm de ea și de oamenii din ea.
Poate este un punct de vedere curios. Poate doar o superstiție. Poate e mai mult și
bubuie.

Sculptorul ia o daltă și îi atinge buzele de un bloc de gheață clară.
Sculptează în gheață o lume dulce, o floare, o albină…
știe, când gheața se va topi, lumea creată se va topi și ea,
dar nu se oprește din a crea o lume parfumată de viață.

Nume lucrare: Sculptura în gheață
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 50×50 cm
Data execuției: 2023

Cascada de culori – O lume de poveste

Mă predau
mă predau culorilor
mă predau personajelor
mă predau poveștilor
primesc încă o pereche de ochi
care privesc în interior
cer minții să tacă, să vorbească mai puțin, doar
să caute adevărul în culori
să caute adevărul în mine
să caute adevărul în lumea copilei de lângă mine.

Observ lumea copilei
sunt, în acelasi timp, cititor și scriitor cu pensula
și o aștern pe pânză
poveste cu poveste
personaj cu personaj
să spun și altora
despre magia de a crede în povești
să spun și altora
să semneze un contract cu spiritul lumii poveștilor.

Mă uit la cascada de culori
să văd prin culori
să văd dincolo de culori
și stropi de culoare caldă sa mă atingă
să-i simt adânc cum se sparg de obraz
să-mi spele fața de lacrimile de bucurie care-mi curăță sufletul
de cele două trăiri care sunt în mine
speranța și regretul în același timp.

Am învățat să fiu om bun chiar și în întuneric
când sunt la cascada de culori
că e ușor să crești sentimente
lângă o copilă plină de culoare
și personaje de poveste.

O iau pe copilă de mână
și mergem aproape de cascadă
în lumea poveștilor
să căutăm personajele
care se joacă de-a v-ați ascunselea
și se camuflează sub magia culorilor.
Haide, vino cu noi să le căutăm împreună
în cascada de culori.

D’ale copilăriei – A doua aniversare

D’ale copilăriei – La revedere

Parcă și-a pierdut mințile dimineața asta
că de un an nu a mai văzut-o.

Ziua își amintește momentul când a întâlnit-o pentru prima dată pe fetiță
când a primit un nume special, ziua de naștere,
și de atunci in fiecare an are o reuniune cu fetița
să sărbătorească.

Dimineața asta,
ziua de naștere se uită la fetiță
și tremurând ca un fluture alb sub pulsul emoției
ia în mâini
degetele fetiței
care încă doarme
și îi sopteste
este a doua reuniune a noastră.

Florile,
insectele,
păsările,
apele,
cerul si soarele,
privesc și îngenunchează în fața fetiței
sub puterea unei zile speciale,
ziua de naștere
la a doua aniversare.

Ziua începe să-și roadă unghiile de minute și de emoție
și fără s-o trezească, îi spune:
În curând, vei crea o lume interioară,
vei găsi o lume diferită
care va crește cu fiecare an
o lume care îți va spune multe lucruri
si te va face sa te simți în multe feluri,
dar nu confunda lumea interioară cu cea exterioară,
sunt două lumi diferite.

În curând, vei avea un sine,
unul mai plin, eul tău, identitatea ta,
care va crește cu fiecare an
iar eu-eu, meu-meu
este sunetul pe care-l face la trezire
și vei deschide ochii dimineața
cu eu fac și eu vreau
și al meu este și al meu nu este
într-o lume in care tu ești centrul universului tău
dar nu si al universului altor oameni.

Nume lucrare: D’ale copilăriei – La revedere
Tematică: Natură umană
Tehnică: Ulei pe panză
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatură)
Data execuției: 2021

Tacuta vioara – Pierdere

De ce traim, de ce murim?

Ziua in care viata ne-a cioplit
Pierdere
in suflet
si de atunci
putem
            numai
S-O     simtim,
O-S     numai
            u r l A M
in
tacuta vioara.

SOS catre Univers, catre o alta lume,
catre cineva care nu are picioarele pe pamant.

Viata! Viata!
Aminteste-ti de ei!

Nume lucrare: Tacuta vioara
Tematica: Compozitie
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 40 x 60 cm
Data executiei: 2022

Detaliu Rembrandt – Pot eu oare sa creez un gand?

Detaliu Rembrandt

Azi mi-am pus urmatoarea intrebare:
Pot eu oare sa creez un gand?
Unul, atat, acum,
lasa-ma sa incerc
chiar acum sa creez un gand:
Hmmm…
Esuez.

Pot sa pretind,
si asta fac zilnic
e atat de usor
e starea mea implicita,
pot sa pretind ca eu sunt
initiatorul
creatorul
inventatorul
autorul
gandului,
si tuturor
deciziilor si actiunilor,
judecatorul trecutului
si planificatorul viitorului,
pot sa continui sa pretind
ca eu,
aceasta constientizare, aceasta identitate care ma defineste
si care apare in fiecare dimineata
si dispare la culcare
fara ca eu sa am un cuvant de spus,
ca eu am control
ca sunt stapanul
proprietarul
gandului,
gand facut sendvis
de doua lumi
una exterioara, plina de simturi
si una interioara, grea de emotii.

Sau pot sa nu mai pretind,
poate ca ar fi mai bine daca m-as detasa de gand,
de iluzia ca eu sunt initiatorul,
sa ma uit la el cum trece pe langa mine, dar nu prin mine,
sa ma descalt de gand la intrarea in piesa de teatru a constientului, sa-l las afara, la usa
dar mi-e teama, e o diferenta mare
intre a fi actor pe scena sau spectator in sala.
Mi-e teama ca fara iluzie emotia nu exista,
si fara emotie constiinta nu exista,
si fara constiinta lumea nu exista
si fara lume eu nu exist.
Ah iluzie, conditie necesara pentru mine,
te aleg pe tine si
continui sa traiesc
un gand pe rand
pana dispare
unde oare? In aer? Sau dupa un colt?
si reapare gandul
de unde oare? Dupa acelasi colt?
si iar dispare
si iar reapare
si tot asa o tin,
pana la culcare.

Si nu uita sa-ti pui o intrebare:
Pot eu oare sa creez un gand?

Nume lucrare: Detaliu – Rembrandt
Tematica: Profil, portret
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 30 x 40 cm
Data executiei: 2022

Detaliu – Rembrandt – etapa

Detaliu – Rembrandt – etapa

Detaliu – Rembrandt – etapa

O pruna intre pere – Cand trecutul exista dar nu mai are viata

O pruna intre pere

Aici sunt numai pere, inalte si galbene. Si o pruna, scunda si violet-inchisa, sta intre pere.
Simte greutatea de a fi o pruna intr-o livada de pere. Stie ca, in final, o sa ajunga in aceeasi tuica.
Nu poate sa-si gasesca pacea prin a evita perele, dar in loc sa lupte cu frica de a fi o pruna, a ales sa se ascunda. Sta si se ascunde in umbra perelor.

A trebuit sa plece. A trebuit sa-si abandoneze livada.
O zi, isi aminteste, se simtea atat de departe. S-a ridicat de dimineata si a plecat. O directie fara destinatie.  Sa lasi orele, unele dupa altele, sa treaca cand simti neputinta in a-ti sustine livada, este un lucru greu de facut.
A inteles ca trebuie sa aleaga. A ales sa priveasca viata in fata dar intr-o livada straina, o livada de pere.

Intr-o dimineata, pruna se trezeste cu samburele corupt. Intr-o clipa vede adevarul, ca nu a facut decat sa alerge dupa o viziune a viitorului. Si realizeaza ca are sa sfarseasca pana sa o atinga.

Peste multe livezi, o alta pruna primeste vestea ca pruna intre pere nu mai este.
Este suparata ca nu-si aminteste ultima oara cand a vazut-o. Ultima oara cand o fost puternica si bucuroasa, ultima oara cand a ras, cand a avut un argument cu ea. Ultima oara.
Realizeaza ca trecutul exista dar nu mai are viata.