Tag Archives: masă

Flori pe masă – Ziua în care

Dezordine, dezordine,
toate aceasta dezordine în casa de amintiri din mine
dar mereu o să găsesc
ziua în care
am înotat fără vestă de salvare unul în direcția celuilalt în marea destinului,
am sughițat trei minute la întâlnirea buzelor tale cu ale mele,
am cules căluți de mare din părul tău și apoi i-am alergat pe trotuare,
am construit un palat pentru tine în inima mea și apoi am strigat: la
palat, la palat,
am îngropat furia față de lume și m-am dezbrăcat de toate amintirile
reci, soarele a apărut, în sfârsit,
am pictat portretul tău cu sentimente în ulei pe pânza de valori
adăugate a minții mele,
am alergat desculți deasupra timpului ținându-ne de mână, timp care la
rându-i a alergat desculț prin lumină,
ziua in care
așa m-am panicat de tare
când am descoperit pe altcineva
citind în mine.

Nume lucrare: Flori pe masă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Frunze Aurii – O frunză purtată de vânt

După acea zi,
mi-am amintit cum stăteam la masa din bucătărie
când eram copil
și îmi dădea felia lui de pepene:
Mănâncă să crești mare, îmi spunea.
Ani mai târziu,
deschid ușa copilăriei mele,
intru în bucătărie,
mă așez la aceeași masă veche
și stau
ca o statuie.
O frunză liberă zboară, intră pe fereastră
și cade pe masă,
poate pentru a ajuta la îndepărtarea prafului singurătății.

Închid ochii
și stau într-un strop de vis.
Iau frunza și o pun într-un borcan cu pământ,
o ud
și pe măsură ce crește, o mut
într-un ghiveci, apoi într-o căldare largă,
și crește, crește și crește,
apoi este un vrej și iese pe fereastră
și eu îl ud, ud vrejul și
nu-i dau drumul, continui să mă țin de el,
îi privesc frunzele lucioase
și mă ridică
cu viteză
amețindu-mă vârtej,
dar chiar și atunci
refuz să-i dau drumul,
și urcă și urcă
până la cer.
Și stau cu picioarele pe cer
și capul în univers
căutând printre stele
o stea care să mă întrebe:
Știi cine sunt?

Deschid ochii,
frunza nu mai este,
doar o masă goală
explodând de liniște.

Eu sunt, tata este doar un vis.
A fost un timp când amândoi am fost,
dar a trecut
ca o frunză purtată de vânt.

Nume lucrare: Frunze aurii
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023

Miroase a toamnă – Cândva

Privește. Struguri în tablou. Înghite în sec. Cândva o să alerge după un curcubeu pe cer.
Struguri pe masă. Boabe sparte între dinți. Cândva o sa aibă o viță de vie care va crește până la nori.
Orchestra cântă. Sângele clocotește. Cândva o sa compună muzică.
Apa se oprește. Ușa se închide. Pași pe scări. Cândva o să se scalde în ocean.
Mașini în trafic. Copii vorbind în depărtare. Cândva o sa învețe să șofeze.
Câinii se joacă. Atingere ușoară. Cândva o să danseze un tango argentinian.
Ciripit de păsări. Pași grăbiți. Cândva o să învețe să cânte la pian.
Cuvinte necunoscute. Pantofi sărind gardul. Cândva o sa vorbească fluent o limbă străină.
Gard zăngănind. Muzică intensă. Cândva o să vadă un spectacol Cirque du Soleil.
Zgomot de trafic. Stropi de transpirație. Cândva o să zboare într-un loc exotic.
Trosnitură delicată. Muzică plină de suspans. Claxon insistent. Cândva o să învețe să cadă în picioare.
Rafale de vânt. Roți gemene frânează. Cândva o să sară cu parapanta.
Pașii se opresc. Pantofi țintind către cer. Cândva o să vadă Parisul.
Apoi liniște. Cândva o să se scufunde cu un submarin.
Cândva o să vadă o balenă. Cândva o să atingă un delfin.
Dar dacă cândva nu mai e suficient?
Ce va face atunci?

Nume lucrare: Miroase a toamnă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 50×40 cm
Data execuției: 2023