Tag Archives: omida

Inspiratie flamanda – Cinci elemente

Inspiratie flamanda

Am pictat apa
am scris focul
am citit pamantul
am dansat vantul
si am cantat cerul
iar in cer, calc in ghinion,
spal talpa in apa de nor
dau jos pantoful sa-l curat mai bine
si-l scap in norul de sub mine,
cu un picior imbracat si altul dezbracat
de rusine ma ascund in palarie, magica ea devine,
si acum pe drumurile fanteziei trec povesti cu zane si balauri,
zane cu doua suflete
balauri cu cinci capete,
am aripi sa zbor
am forta sa ridic de cincizeci de ori greutatea cerului
sa pot regenera parti pierdute ale sufletului,
imi vad reflexia in fluturele si omida care zambesc, unul pe sub antene, celalalt pe sub mustati
in boabele de struguri, care umplu toate colturile si crapaturile, cateva mai coapte sar si pe mine
in portocala care-si exfoliaza coaja
in masa care rade cu stropi de miere
in paharul pe jumatate gol care trebuie sa dea ceea ce-i lipseste cel mai mult.

Nume lucrare: Inspiratie flamanda
Tematica: Natura statica
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 40 x 60 cm
Data executiei: 2021

Emotia sarutului – Floarea si fluturele

Emotia sarutului

,,Nu am buze, nu este nimeni sa ma sarute”, floarea se vaita. Omida o aude.
-Sa nu indraznesti sa te apropii de mine, nu-mi place trupul tau de larva.
Doua saptamani trec, omida revine, o forma luminoasa, pe aripi argintii de fluture se muta din floare in floare.
-Vino de-mi mangaie si mie petalele, lasa-ma sa port si eu sarutul tau de fluture, spune floarea.
-Nu m-am nascut fluture, ma stii de cand eram omida. Am cules nectarul vorbelor tale in trecut.
Fluturele o apuca de sepale,
scoate trompa de sub barbie si o infige in stigmat,
floarea incepe sa dea din petale,
se îmbujoreaza si petala dupa petala imprumuta din culoarea iubirii,
fluturele din aripi da si el.

Si intr-o clipa zboara la alta floare.

Emotia sarutului