
A fost odata o lamaie care a vrut sa fie o portocala.
A strabatut multe livezi in cautara unei alte culori
si a unei alte coji, mai groasa si mai putin galbena.
A incercat sa-si puna zahar in suflet,
dar degeaba,
tot lamaie este.
La un moment dat, ajunsa pe masa,
dibuie cu privirea niste boabe,
boabe suculente si mandre
care parca ii fac ciuda.
Vecinii ei sunt niste struguri.
Cu ochii atintiti asupra boabelor
cu cat priveste mai mult
cu atat invidia ei devine mai mare,
uita de portocala
si incearca sa se rostogoleasca,
incearca sa impinga boabele de struguri de pe masa
dar boabele sunt puternice si legate de ciorchine
se tin impreuna.
Si atunci lamaia taie o felie din ea
si o pune intre boabe
sa le impinga mai bine,
dar degeaba,
strugurii grasi continua sa stea sfidatori pe masa
sarbatorind ochiul.
In cele din urma, lamaia resemnata
se intoarce catre oala de pe masa si zice:
Uita-te la boabele astea de struguri,
arata atat de coapte si frumoase
dar inauntru sunt acre,
mult prea acre.
