Tag Archives: punct

Povestea timpului și spațiului – O relație de simetrie

Timpul cu secundele urcă pe aripa orizontală a spațiului
și atunci spațiul cu aripa verticală mângâie minutele timpului
și se strâng în brațe să-și păstreze echilibrul
într-un dans, fără stânga sau dreapta, sus sau jos, al universului
și-și șoptesc cuvinte, stele, galaxii de cuvinte
până când o virgulă se strecoară între cuvintele lor
să le separe,
un punct
să le oprească,
un semn de exclamație
să le învețe să se teamă,
un semn de întrebare
să le planteze sentimente de îndoială.

Timpul si spațiul au făcut un pact,
să se spele pe limbă în fiecare dimineață
de virgule, puncte, semne de exclamație și întrebare
și de atunci
timpul și spațiul trăiesc împreună
două fire ale aceleași țesături
într-o relație de simetrie.
Chiar si la viteze mari
aproape de viteza luminii,
când spațiul se contractă și timpul se dilată,
relația lor rămâne de neclintit
în inima realității.

Nume lucrare: Frumusețea primăverii într-o zi geroasă de iarnă
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe panză
Dimensiuni: 10×15 cm (miniatură)
Data execuției: 2020

Atunci cand ploua cu soare – Intre aproape si departe

Atunci cand ploua cu soare

Cat de tacuta este natura,
nici o urma de vant, doar ploua cu soare,
soare ce este, ce nu se schimba,
suit mai sus pe cer
striga la vara sa coboare in strada.

El este aproape de ea,
ea este departe de el,
umbrela se balanseaza intre ei, intre aproape si departe,
ca pendulul ceasului din statia de tren unde s-au cunoscut,
luand, cu fiecare bataie, pulsul relatiei.

Dar, azi, el simte ca ceva e ascuns,
un strat care creste in grosime
cu fiecare pas,
un strat ascuns al ei
rabufneste sub umbrela.

Ti-am dat trupul meu dar tu ai vrut mai mult,
sufletul meu dar tu ai vrut mai mult,
ceasul meu intern dar tu ai vrut mai mult,
si acum ma misc in punct.

El sta incremenit, odata cu pamantul,
dar pamantul nu poate sta niciodata nemiscat
si il misca si pe el,
il forteaza sa nu stea in punct in fata ei.

El stie secretul lor,
de fiecare data cand ploua cu soare
ei vorbesc,
vorbesc de partea intunecata a relatiei lor,
relatie cu multe personalitati ascunse
chiar de ochii lor.

Acesta a fost pactul lor de la inceput
numai ca, acum, ratiunea a capitulat
in fata punctului ei
care i-a plantat inima in asfalt,
l-a facut stalp de iluminat ornamental pe strada lor,
un stalp cu becul ars.

Nume lucrare: Atunci cand ploua cu soare
Tematica: Natura, siluete
Tehnica: Ulei pe panza lucrat in cutit
Dimensiuni: 15 x 20 cm
Data executiei: 2022