Poveste – La sfârșit este un început

Azi
m-am ascuns într-o cafenea de o nuanță închisă
am băut o cafea
am reflectat la împrejurimi
mi-am ros unghiile
privirea a căzut într-o ceașcă goală
mi-a fost teamă
am spus un secret
un sentiment inexplicabil m-a cuprins
o tristețe că munca care-mi dă scop
s-a sfârșit deocamdată.

Cum numești această tristețe?
Chiotul zgâriind aerul
al unui suflet căzut
din paharul de cocktail în borcanul de saramură.
Golul unde oxigenul este inspirat de melancolie, neliniște și anxietate,
pentru ca apoi să expire dorința
de a căuta din nou.
Cum este posibil să te regăsești căutând ceva ce n-ai întâlnit niciodată?

Mă uit în oglindă.
Apuc butonul rotund de pe vârful corpului priponit de gât și il rotesc. Nu, nu orizontal. Vertical.
Mereu uit că trebuie rotit vertical pentru a deschide omul.
Intru în omul din oglindă.
Acum începe, din nou, o călătorie
în căutarea unui alt scop căci
la sfârșit este mereu un început.

Imaginează-ți, acum o sută de ani
munca pe care alții au făcut-o.
Imaginează-ți, peste o sută de ani
munca pe care alții o vor face.
Doar imaginează-ți
o muncă cu sens pentru tine,
o muncă care te schimbă,
o muncă cu scop de fiecare dată când pleoapele ridică o dimineață.
Asta îți doresc eu mâine.

Nume lucrare: Poveste
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2024

De vară – O viață cu ecou

Melcii se târăsc spre umbră.
Omizile sunt albe, au făcut insolație.
Străzile dau în clocot și rod roțile.
Zmeura e plină de surprize, dealurile înverzite, un fluture călărește pe pălărie.
Cerul s-a vopsit în albastru cu buline albe de nori pufoși.
O pasăre trage aer în piept, se pregătește să cânte la musafiri.
Ciupercile de coral, balerine într-un picior, își ridică pălăriile.
Un greiere și o furnică joacă table pe iarbă, furnica îi trage o bătaie și se bucură.
Un țânțar zboară într-o pânză de păianjen.
Creme și loțiuni stau lângă iarba cosită de pe tarabă și lângă
rumegatul vacilor, fără proteze dentare,
talăngi de oi și nechezatul cailor cu cozi ridicate.
Un iepure mănâncă un morcov, o capră o varză căci iarba e prea verde și prea plină de grație.
Trandafirul, crinul, nalba și irisul, dar nu cel din globul ocular,
joacă poker să afle cine-i cea mai frumoasă.
Vântul bate
aici, aici
strigă cât poate
și arată către om:
Aici e un miracol.

Să te naști cu miliarde de ani
de evoluție triumfătoare în spate,
să simți peștele din tine alergând pe uscat
și totuși să nu vezi că ești un miracol,
să te-ndoiești de visul tău.

Să hulești pe cel
care își trăiește visul
e fără rost,
mai bine nutrește un vis al tău,
zidește-l,
vei afla că nu e zadarnic efortul.

Alege un vis care e al tău
și este greu,
decide să-l faci,
dă cu el de cer și sparge-l în stele,
apoi zboară și culege o stea de pe cer în fiecare zi  
să-ți lumineze visul pe care-l zidești,
din nou și din nou
și din nou
an după an
pentru zeci de ani.

La final, ai ridicat o viață cu scop.
O viață care reușește să rămână cu ecou.

Nume lucrare: De vară
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 24×30 cm
Data execuției: 2023