Azi
m-am ascuns într-o cafenea de o nuanță închisă
am băut o cafea
am reflectat la împrejurimi
mi-am ros unghiile
privirea a căzut într-o ceașcă goală
mi-a fost teamă
am spus un secret
un sentiment inexplicabil m-a cuprins
o tristețe că munca care-mi dă scop
s-a sfârșit deocamdată.
Cum numești această tristețe?
Chiotul zgâriind aerul
al unui suflet căzut
din paharul de cocktail în borcanul de saramură.
Golul unde oxigenul este inspirat de melancolie, neliniște și anxietate,
pentru ca apoi să expire dorința
de a căuta din nou.
Cum este posibil să te regăsești căutând ceva ce n-ai întâlnit niciodată?
Mă uit în oglindă.
Apuc butonul rotund de pe vârful corpului priponit de gât și il rotesc. Nu, nu orizontal. Vertical.
Mereu uit că trebuie rotit vertical pentru a deschide omul.
Intru în omul din oglindă.
Acum începe, din nou, o călătorie
în căutarea unui alt scop căci
la sfârșit este mereu un început.
Imaginează-ți, acum o sută de ani
munca pe care alții au făcut-o.
Imaginează-ți, peste o sută de ani
munca pe care alții o vor face.
Doar imaginează-ți
o muncă cu sens pentru tine,
o muncă care te schimbă,
o muncă cu scop de fiecare dată când pleoapele ridică o dimineață.
Asta îți doresc eu mâine.
Nume lucrare: Poveste
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 40×30 cm
Data execuției: 2024
Scrieri cu suflet 