La tara – Prima ora

Stau la intrarea casei de la tara,
in stanga florile, in dreapta scarile,
si sub norul boltei de vita de vie pierd o ora.
O ora in calatoria vietii,
si gandul ma duce la ora de la inceputul calatoriei,
la prima ora de dupa nastere,
la prima ora de viata in afara pantecului mamei.
Desigur ca nu e o memorie, nu poate fi o memorie, dar incerc s-o imaginez.

Legatura fizica cu mama, cordonul ombilical, este rupta pentru prima data.
Adaptarea e fortata, socanta, si rapida la viata din afara pantecului.

Plamanii, plini de lichid amniotic, nu au respirat niciodata inca.
Sub instinct de supravietuire,
corpul incarcat cu adrenalina socheaza plamanii la viata si
muschii incep sa convulsioneze.
Salvat de la inec, iei prima respiratie,
si cea mai importanta a vietii.

Tractul digestiv trebuie sa se elibereze pentru a face loc
primei inghitituri de lapte.

Sistemul imunitar nu e dezvoltat,
pielea e sub atac constant al bacteriilor,
sunt de 10 ori mai multe bacterii in noi si pe noi decat celule umane,
noroc cu laptele mamei plin de anticorpi
si ca alaptarea-i un reflex.

Este zgomotos, luminos si mirositor.
Creierul este sub presiune pentru a tine corpul functional si pasul cu taifunul de senzatii.
Nasul, bombardat de particule chimice, lucreaza suplimentar, fiecare miros o noua senzatie.
Urechea este sufocata de sunete, fiecare sunet un urlet al unei monstru neintalnit.
Ochiul vede, incetosat si mai ales alb-negru, umbre de extraterestrii.
Limba incearca sa rezolve gustul unor ecuatii complexe cu multe necunoscute.
Pielea invita cu fiecare senzatie tactila intrebarea, cine ma atinge acum?

Si este frig, tare frig deodata,
din pantec pana in camera temperatura dramatic scade,
un alt soc pentru sistem,
parte a socului initial al vietii.

Prima ora de dupa nastere,
prima ora de viata in afara pantecului,
o ora in infern.

De-a lungul calatoriei tale,
indiferent ce viata iti va arunca in cale,
indiferent cat de jos crezi ca esti si te simti,
aminteste-ti ca
ai trecut deja prin infern
ca sa ajungi aici.

Frida – Senzatia de a nu fi frumoasa

Frida

Omul nu este nici frumos, nici urat
dar blestemul este ca omul se vede fie frumos, fie urat
iar ghinionul il face, pe cel care vede, sa vada urat in loc de frumos.
Ghinionul ei a fost fotografia luata in primul ei an de scoala,
la pupitrul bancii, in spate carand un fundal cu banci cu colturi tocite,
fotografie agatata pe peretele dormitorului de un cui obosit
de atatia ani de zile,
care a crescut in ea senzatia de a nu fi frumoasa,
senzatie traita de fiecare data cand era in camera
pana cand, intr-o zi, senzatia a nascut un simt,
de a se vedea mai putin frumoasa fara a se uita la ea.

Sunt momente in care parca nu-ti gasesti capul
dar sa ai luni sau ani in care nu-ti gasesti ochii sa te poti vedea,
cand ti-e teama de tine insuti,
rusine ca nu te vezi frumoasa,
cand invinovatesti o parte a trupului, a mintii, sau a sufletului
atunci intreb
cine e responsabil pentru senzatia de a nu fi frumoasa?
O poza,
o vorba,
o sacaiala,
un comentariu,
eu, tu,
o impresie
devenita capusa
care-ti suge echilibrul
si te face
sa mergi pe strada pe partea intunecata
sa cauti intunericul
sa inchizi ochii trupului
sa stingi lumina sufletului.

Azi, o teama sa deschizi ochii din oglinda,
maine, sa deschizi ochii din suflet,
se raspandeste muscatura capusei
de la trup la suflet
de la senzatie la simt
de la memorie la identitate
de la impresie la rusine
pana la neincrederea in tine insuti,
iar singura
e tare greu.

Daca sufletul cauta frumosul
dar ochii vad uratul
elibereaza-te de ochii mintii,
devino oarba la urat
si apoi?
devino oarba la frumos,
intalnestei pe ambii, frumosul si uratul,
si intampinai la fel
fara sa ceri nimic de la ei.

Nume lucrare: Frida
Tematica: Portret
Tehnica: Creion si carbune pe hartie
Dimensiuni: 21 x 30 cm
Data executiei: 2019