Grație – Obrazul

Obrazul vrea mai mult.
Ani după ani tot aleargă
în lume până când se oprește și se așează
la margine. A devenit vizibil, dar poartă ascuns un dor de o altă lume
unde totul a început.
Există o mică oportunitate și știe că se va închide
în momentul în care o să-i fie teamă. O alege.
Se ridică și pleacă.
Se întoarce
acasă
acoperit de praful nemișcat de pe
pielea timpului.
 
O mână îl roagă să se apropie,
apoi îl atinge ca să-l șteargă.
Vrea să-i mulțumească.
Obrazul lasă lumina să intre iar
degetele alunecă
peste umbra trecutului.

Uneori,
o atingere
se poate răspândi
ca marea în suflet
când valurile sunt lăsate să intre,
să curgă ușor și să șoptească
ce trebuie să spună.

Uneori, omul caută ceva în suflet,
alteori, caută sufletul în lume.
Dar mereu are același obraz
tânjind după o granulă de atingere și
un strop de iubire care să crească.

Ce-i cu tine, omule?
Ești o piatră care se rostogolește
între două lumi
încercând să-i regăsească pe toți cei dragi.
Hai, hai, acum, ridică-te și pleacă.
Ridică-te, obrazule, fă-ți o ușă prin care să ieși și alege calea.
Întoarce-te
acasă
să lași al tău contur atins
de degetele familiare
pentru ultima dată.

Este un conflict înauntru
cu zile care lăcrimează
de care nici un om nu scapă
când înoată și se scufundă în lumea adâncă cu apă neagră.
Doar conflictul zboară din om ca o pasăre minusculă către cer
când omul se întoarce acasă,
locul unde viața a fost înrămată,
și lasă în urmă un copil
alergând în ploaia care face apa neagră să curgă la vale.
Coboară ud copilule din om, la margine de lume, și lasă curcubeiele să te îndrume.

Și tu, obrazule, ai un colț de curaj,
la răscrucea dintre a fi acasă și a fi în lume,
să alegi
locul unde rama vieții are nevoie de
mângâierea
celui care-i pasă.

Nume lucrare: Grație
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 30×10 cm
Data execuției: 2025

Felinarul din pădure – Omul și sufletul

La ce folosește sufletul
fără limbă să guste bucuria și dinți să mestece necazul
fără ochi să vadă curvătura zâmbetului
fără nas să miroase dorințele ascunse
fără ureche să asculte trosnitul cuvintelor din soba pasiunii
fără piele să simtă lacrimile din oftatul stors de așteptare.
Sufletul merge pe muchia străzii sufletelor fără un loc de refugiu,
își spune că totul va fi bine
știe că totul va fi bine
chiar dacă e fără adăpost.
Omul vede sufletul cerșind o privire, sunt aici să iubesc,
dar omul își ascunde ochii în praful din urmă
nu te uita,
își aruncă ochii în aer să fie prinși cercei în cer
nu reacționa,
își îngroapă ochii în pământ
nu privii un suflet fără adăpost.
Nu vezi? S-a saturat de tine.
Sufletul se ridică, plutește deasupra poveștii cu aripi, din aripa în aripa,
și se întoarce deghizat în înger. O întrebare are:
Închid ochii sau îi deschid?

Nume lucrare: Felinarul din pădure
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 30×24 cm
Data execuției: 2023

D’ale copilăriei – O rățcuțcă

Vine? Cine vine?
Cuvântul.
Care cuvânt?
Cuvântul tău preferat.
Mă uit la cer.
Unde e cuvântul?
Aud doar trăsnetul,
o să înceapă să plouă în curând.

Cum spui tu rățușcă?
Rățuțcă
Rățcuțcă.

Cuvântul meu preferat
nu-l găsești în vocabular,
nu în cel al adulților
și nici în cel al ploii.
Cuvântul meu preferat este
rățcuțcă
spus de o copilă mamei
cu un zâmbet larg și voios.

Rățcuțcă, cuvântul fără istorie, fără trecut
îmi invadează tot spectrul prezentului cu un curcubeu de litere și spontaneitate
și-mi subțiază sufletul îngroșat de atâtea decenii de adult.

Și de atunci
în fiecare dimineața
deschid fereastra larg
și dau drumul la
o rățcuțcă
să zboare
și să lumineze viața altor oameni.

Nume lucrare: D’ale copilăriei – Lady
Tematică: Natură umană
Tehnică: Ulei pe panză
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatură)
Data execuției: 2021

Povestea culorii – Vibratie interioara

M-am asezat sa pescuiesc
intr-un lac adanc,
am pus sevaletul si panza langa mine,
am aruncat pensula
in lac
am agatat ceva
in spectrul invizibil
o culoare
si o trag la suprafata
in spectrul vizibil.
Nu o vad inca, dar o simt,
am pescuit rasaritul
si l-am pus pe panza.

La intoarecere, trec prin parc,
si, brusc, ma opresc
raman fara aer
ceva m-a lovit in plex de mi-a luat rasuflarea,
este un fluture.
Imi plac fluturii. Cu-i nu-i plac?
Dar culorile astea ajung, pe o scurtatura secreta a psihicului uman,
direct la suflet.
Culorile ma pun intr-o transa, beau si tot imi este sete de culoare.
Fascinant, vorbim acelasi limbaj, limbajul culorilor,
nu degeaba mama natura a ales aripile fluturelui ca panza pentru pictura ei.

Undeva departe, in galaxie,
Soarele planuieste sa nasca lumina.
Peste zeci de mii de ani de tranzitie de la miez la suprafata, naste fotonul
particula elementara a luminii.
Il ia in brate, si ii spune, am sa te trimit in Univers, sa-ti gasesti soarta.
Si de acolo il transmite in fasciculul de lumina către Univers.

Fotonul calatoreste milioane de kilometri,
la viteza luminii si ajunge pe Pamant,
unde trece printre copaci si ramuri,
loveste fluturele,
si parca topaind ca pe o trambulina, sare
si se repede in ochiul meu.
Imi intra in retina, pana loveste conul, celula fotoreceptoare,
unde este absorbit.
Acolo fotoreceptorul se excita si transmite semnalul prin nervul optic
la o celula vecina, a creierului, a cortexului vizual.
Fotonul dispare, culoarea apare si apoi ca prin magie,
eu vad culoare.
Vad culoare, albastru, rosu, galben,
un triunghi galben, un cerc albastru, un patrat verde
pun subiectiv in obiectiv, pun culoare in forma,
rece si calda,
cromatic si monocromatic,
complementara si acromatica,
in armonie sau nu,
o vad in minte
si in suflet.
Ochiul absoarbe lumina, iar mintea naste culoarea.

Cat de norocos esti sa vezi culoarea?
Ai depus vreun efort in a crea si a percepe culoarea?
O iei ca ceva de-a gata, ca ceva dat, la care ai dreptul ca doar esti om, fiinta umana.

Cat de greu este sa gasesti culoarea?
Doar gandeste-te un pic. Acea raza de lumina, nascuta de Soare, va muri in ochiul tau, va muri în tine.
Ca sa-ti dea culoare.

Data viitoare cand iesi afara
si vezi o culoare splendida
aminteste-ti ca Soarele a lucrat zeci de mii de ani
pentru a crea acel foton din raza de lumina
care a parcurs milioane de kilometri
pentru a lovi acel obiect și apoi ochiul tau,
doar pentru a te gasi pe tine.

Aminteste-ti,
inainte ca tu sa vezi culoarea,
obiectul vede culoarea
ochiul vede culoarea
creierul vede culoarea
mintea vede culoarea
sufletul vede culoarea
si naste o vibratie interioara
mama emotiilor noastre.

Tacuta vioara – Pierdere

De ce traim, de ce murim?

Ziua in care viata ne-a cioplit
Pierdere
in suflet
si de atunci
putem
            numai
S-O     simtim,
O-S     numai
            u r l A M
in
tacuta vioara.

SOS catre Univers, catre o alta lume,
catre cineva care nu are picioarele pe pamant.

Viata! Viata!
Aminteste-ti de ei!

Nume lucrare: Tacuta vioara
Tematica: Compozitie
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 40 x 60 cm
Data executiei: 2022

Povestea semintelor de magnolie – Ciorchinele vietii

Iau semintele de magnolie in palma.

Urc pe fiecare samanta,
urc pe poteca vietii
sa caut libertatea, ca trebuie sa fiu liber,
sa infrunt, samanta cu samanta, tot ce este inaintea mea,
sa urc ciorchinele vietii.

Vino cu mine si tu, drumetule,
vino cu mine ca am un cort mare
vino cu mine sa cautam viitorul
impreuna.

Pe drum, de multe ori este greu
dar vom incerca sa nu abandonam
sa nu ne oprim
pana cand ajungem in varful ciorchinelui
ca am auzit,
in varf este scaunul regelui.

Pe drum intalnesc alti drumeti,
unii tristi, altii bucurosi,
pe drum intalnesc multe amintiri,
parinti tineri, prieteni din copilarie,
visele mele,
si tot pe drum ma despart de ele.

Am urcat,
tot am urcat ciorchinele
pana am ajuns in varf,
poteca s-a terminat,
nu mai e nici o samanta a vietii de urcat.
Ma asez in scaunul regelui
si privesc in abis.

Soarele
si doua pasari se apropie de mine,
cat de perfect este soarele,
si cerul se apropie de mine,
cat de perfecte sunt pasarile,
si imi spun
vino cu mine drumetule
nu te oprii aici
ridica-te din scaunul regelui.

Am crezut ca este soarele
dar nu este,
soarele se transforma
in ceva greu de definit,
ma ia de mana,
vino cu mine drumetule
ai ajuns ca sa pleci
te-ai asezat ca sa te ridici,
si sufletul
se ridica din scaunul regelui.

Nume lucrare: Povestea semintelor de magnolie
Tematica: Suprarealism
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 40 x 60 cm
Data executiei: 2022

Frida – Senzatia de a nu fi frumoasa

Frida

Omul nu este nici frumos, nici urat
dar blestemul este ca omul se vede fie frumos, fie urat
iar ghinionul il face, pe cel care vede, sa vada urat in loc de frumos.
Ghinionul ei a fost fotografia luata in primul ei an de scoala,
la pupitrul bancii, in spate carand un fundal cu banci cu colturi tocite,
fotografie agatata pe peretele dormitorului de un cui obosit
de atatia ani de zile,
care a crescut in ea senzatia de a nu fi frumoasa,
senzatie traita de fiecare data cand era in camera
pana cand, intr-o zi, senzatia a nascut un simt,
de a se vedea mai putin frumoasa fara a se uita la ea.

Sunt momente in care parca nu-ti gasesti capul
dar sa ai luni sau ani in care nu-ti gasesti ochii sa te poti vedea,
cand ti-e teama de tine insuti,
rusine ca nu te vezi frumoasa,
cand invinovatesti o parte a trupului, a mintii, sau a sufletului
atunci intreb
cine e responsabil pentru senzatia de a nu fi frumoasa?
O poza,
o vorba,
o sacaiala,
un comentariu,
eu, tu,
o impresie
devenita capusa
care-ti suge echilibrul
si te face
sa mergi pe strada pe partea intunecata
sa cauti intunericul
sa inchizi ochii trupului
sa stingi lumina sufletului.

Azi, o teama sa deschizi ochii din oglinda,
maine, sa deschizi ochii din suflet,
se raspandeste muscatura capusei
de la trup la suflet
de la senzatie la simt
de la memorie la identitate
de la impresie la rusine
pana la neincrederea in tine insuti,
iar singura
e tare greu.

Daca sufletul cauta frumosul
dar ochii vad uratul
elibereaza-te de ochii mintii,
devino oarba la urat
si apoi?
devino oarba la frumos,
intalnestei pe ambii, frumosul si uratul,
si intampinai la fel
fara sa ceri nimic de la ei.

Nume lucrare: Frida
Tematica: Portret
Tehnica: Creion si carbune pe hartie
Dimensiuni: 21 x 30 cm
Data executiei: 2019

Maci in iarba – Lasa-ma femeie

Maci in iarba

Lasa-ma femeie sa-ti ating memoria vizibila,
Lasa-ma femeie sa-ti ating durerea in forma trupeasca,
Lasa-ma femeie sa-ti ating sufletul intarit de viata,
Lasa-ma femeie sa-ti ating mainile sculptate de apa destinului,
Lasa-ma femeie sa te gasesc, sa-ti dau cadou azi un camp plin de maci in iarba,
Lasa-ma femeie sa-ti inchid ranile deschise,
Lasa-ma femeie sa stau langa tine cand esti prea fierbinte,
Lasa-ma femeie sa ne intoarcem de unde am venit,
Eu cu tine.

Nume lucrare: Maci in iarba
Tematica: Natura
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 25×35 cm
Data executiei: 2021

Frumusetea iernii – O stare sufletesca

Frumusetea iernii

Pomii au facut mere
Gainile au facut oua
Porcul a adunat paie
Cainele s-a tavalit prin praf
Mata a sarit de pe fanar
Vrabiile s-au strans la un loc si au ciripit
Iarna asta va fi zapada mare.

Viscolul tropaie pe copacii uscati
Scuturand ramurile grele de zapada
Ici si colo cate o frunza ingalbenita mai atarna
Deasupra nametilor fara troiene.

Cu turturi la mustati si sprancene
Cu plete albe si barba lata
Cu doua cojoace si o caciula groasa
Vasile dardaie si admira opera de arta.

Ninge peste brazi,
Zapada, incarcata de sacralitate,
Se asterne ca o dantela
Pe pamant.
Ninge peste oameni,
Zapada, incarcata de albul puritatii,
Se asterne ca o stare sufleteasca
Pe suflet.

Vasile se spala pe fata cu zapada
Din traista scoate doua bucati de carbune ars
Si le pune ochi,
Din buzunar scoate un morcov
Si il pune nas,
Din padure culege doua crengi
Si le pune maini,
Apoi rascoleste zapada
Si sculpteaza un bulgare mare si rotund
Haide, vino sa ne bulgarim
Ii spune omului de zapada.

Nume lucrare: Frumusetea iernii
Tematica: Peisaj
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 50×70 cm
Data executiei: 2022

Carafa cu mere – Tabla si ciocanul

Carafa cu mere

Trag pe dreapta langa o taraba cu tot felul de obiecte casnice de o culoare si stralucire aparte. Un baiat de vreo 10 ani ma intampina.
-Ia ibricul de la mine daca vrei sa-ti mearga bine.
-Din ce e facut ibricul?
-Din cupru, arama. Suta la suta manual, natural, facut de tata. Faci cea mai tare cafea din lume in ibricul asta.
Apoi imi arata o curte unde un om bate cu ciocanul.
-Tata este acolo, zice baiatul.

Curioasa merg catre curte si bat in poarta. Un om, putin peste 40 de ani, ma intampina.
-Putem sa vorbim despre obiectele de pe taraba.
-Sigur, zice el, si ma invita in curte.
-Sunt Vasile, sunt mestesugar in cupru, si fac de toate, farfurii, carafe, ibrice de cafea, de toate. Suta la suta lucrate de mainile mele, si in tabla de cupru. Am scule speciale pentru fiecare piesa. Tocmai ma puneam sa fac un ibric de cafea, vrei sa vezi?
-Sigur ii raspund, si ma asez pe un scaun de lemn.
-Vezi tabla asta, tocmai a trecut prin procesul de decalire, si acum se indoaie. Se mai stramba, si o bat cu un ciocan de lemn, s-o indrept.
Dupa care ia un compas, si ca la ora de geometrie, trage un cerc, si face cateva semne.
-Asta e fundul, imi zice. Fundul trebuie sa fie perfect drept. O sa-l ciocanesc ca sa ramana drept. Bat tabla pana la semn, pentru ca de aici se formeaza fundul ibricului.
-Cum ai invatat meseria?
-Am mostenit meseria de la tatal meu, si el de la bunici, si bunicii de la strabunicii mei. S-a transmis din generatie in generatie. Am pus mana pe ciocan pe la 8 ani, si pe la 14 ani ma duceam langa tata sa muncesc. Secretul meseriei l-am furat de la batranii din sat, erau profesori. ,,Trebuie sa stii sa decalesti cuprul, ca sa-i dai viata”, imi spuneau. Asta e secretul, si ia ani, multa tabla stricata si multe unghii cazute. Iar fiecare meserias are facatura lui. Ca-l iau pe fratele meu, acelasi sange si tata, dar ibricul lui nu e ca al meu.
Vasile ia din nou compasul, si mai face un cerc ca primul, dar pe partea cealalta a tablei.
-Asta e alt semn pentru mine, sa stiu de unde sa modelez. Sa intaresc prin bataie, prin ciocanire. Si iar, si iar, pana cand dau forma dorita, un ibric de cafea. De la forma plata o sa ia alte forme, ca un fluture se metamorfozeaza, primul ciclul de viata al tablei este cel a unei farfurii.
Meseriasul loveste tabla, punct cu punct. Cere multa atentie si rabdare.
-Eu stiu sa lovesc cu ciocanul. Cand formez ibricul, cand dau forma ibricului cu ciocanul, este muzica. Este compozitia mea. Tabla de cupru este pianul meu. Oamenii adorm la loviturile mele de ciocan mai repede decat pruncul la pieptul mamei.
Continua sa ciocanesca tabla.
-Vezi, a prins forma unei farfurii. Bat ciocanul pana cand tabla ajunge la stadiul de adult, al unui ibric.
Se ridica, in mana stanga tabla si in dreapta ciocanul.
-Eu sunt un om de tabla si ciocan, zice el. Cand bat tabla cu ciocanul, ma bat pe mine insumi. Imi bat sufletul. Omul se duce la biserica din cand in cand sa-si drege sufletul. Eu am biserica aici, in atelierul meu. Eu bat clopotul in tabla. Este greu sa fii om cand sufletul iti este in alta parte.
Ajunge la marginea tablei si schimba unealta.
-La margine schimb ciocanul, il folosesc pe cel de lemn. La margine trebuie sa fie mai gros.

Tare as vrea sa stau pana cand termina ibricul, dar trebui sa plec. Ii multumesc si ma ridic de pe scaun.
Vasile imi spune sa astept un pic, si intra in casa.
-Uite aici, ia carafa asta. Este facuta de taica-meu, Dumnezeu sa-l ierte. Autentica dar imperfecta, ca si el. Este o carafa sanatoasa.
Apoi scoate doua mere dintr-o punga.
-Si doua mere, tot pentru sanatate.

Ma duc la masina cu o carafa din care nimeni n-a baut si doua mere din care nimeni n-a muscat.
Stiu ca vor veni momente in care ma voi adaposti in carafa asta ca intr-o biserica rugandu-ma sa-mi dreg sufletul.
Intru in masina, deschid gura si musc din mar. De abia astept sa ajung acasa, sa beau din carafa.

Nume lucrare: Carafa cu mere
Tematica: Natura statica
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 30×40 cm
Data executiei: 2021