
Merg în tunel,
un tunel scund
greutate pe umeri,
un tunel de buruieni
greutate în mine,
un tunel în întuneric
dar mai am ceva lumină
dar mai am un glonț rămas în mine.
Găsesc lumina ascunsă în mine
o aprind, țipă după o ieșire,
văd o crăpătură în zidul gros
scot glonțul rămas în mine
și sap,
sap în crăpătură până naște o gaură
până vede lumina
și ies afară.
Mă ridic,
dau jos greutățile de pe umeri
iau visurile cu mine
și împreună
trecem
dincolo de gaura care mă separă,
și împreună
lăsăm
frica și greutățile din mine
în tunel.
Mă ridic,
iau visurile cu mine
și împreună
mergem
către soare,
îndrept fața către soare
pășesc în lumina, florile cresc
dincolo de orizont
bate vântul libertății,
vânt care mă cheamă
și continui
către soare.
Era întunericul
am ales soarele,
erau buruienile
am ales florile,
era frica
am ales visurile.
Mă ridic.
Nume lucrare: Flori de sărbătoare
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 30×40 cm
Data execuției: 2023