Călătoria semințelor de magnolie – A trecut mult timp

M-am gândit la tine, la mine, fiecare cu lumea lui.
Am tot stat și m-am uitat pe cer, la stele,
poate și dincolo de ele
până când un gând
cu coarne de berbec încolăcite într-o pânză de culori
naște primele semințe de magnolie
atât de calde portocalii.
Ele dau din coate prin univers,
printre lumi și stele îndepărtate
ca apoi să lipească de cotorul vieții timpul rămas.
De aici încolo fiecare își creează
propria poveste.

Vine un moment
când o sămânță de magnolie nu mai poate să-și îmbunătățească timpul
oricât de mult ar alerga prin univers
și acel moment îi pune bicarbonat în supa vieții
de parcă nu mai are același gust.
Se oprește și arhitectura universului se clatină când
urcă și coboară privirea pe treptele stelelor.
Universul este gol și singur în poveste.

A trecut mult timp de când nu am vorbit de parcă
ne este greu să ridicăm cuvinte cu mai mult de două silabe
să nu cadă peste ochi goi.
Mă uit la pictură.
Culorile sunt perfecte. Nu noi.

Nume lucrare: Călătoria semințelor de magnolie
Tematică: Suprarealism
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 60×40 cm
Data execuției: 2025

Frunze Aurii – O frunză purtată de vânt

După acea zi,
mi-am amintit cum stăteam la masa din bucătărie
când eram copil
și îmi dădea felia lui de pepene:
Mănâncă să crești mare, îmi spunea.
Ani mai târziu,
deschid ușa copilăriei mele,
intru în bucătărie,
mă așez la aceeași masă veche
și stau
ca o statuie.
O frunză liberă zboară, intră pe fereastră
și cade pe masă,
poate pentru a ajuta la îndepărtarea prafului singurătății.

Închid ochii
și stau într-un strop de vis.
Iau frunza și o pun într-un borcan cu pământ,
o ud
și pe măsură ce crește, o mut
într-un ghiveci, apoi într-o căldare largă,
și crește, crește și crește,
apoi este un vrej și iese pe fereastră
și eu îl ud, ud vrejul și
nu-i dau drumul, continui să mă țin de el,
îi privesc frunzele lucioase
și mă ridică
cu viteză
amețindu-mă vârtej,
dar chiar și atunci
refuz să-i dau drumul,
și urcă și urcă
până la cer.
Și stau cu picioarele pe cer
și capul în univers
căutând printre stele
o stea care să mă întrebe:
Știi cine sunt?

Deschid ochii,
frunza nu mai este,
doar o masă goală
explodând de liniște.

Eu sunt, tata este doar un vis.
A fost un timp când amândoi am fost,
dar a trecut
ca o frunză purtată de vânt.

Nume lucrare: Frunze aurii
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023