După acea zi,
mi-am amintit cum stăteam la masa din bucătărie
când eram copil
și îmi dădea felia lui de pepene:
Mănâncă să crești mare, îmi spunea.
Ani mai târziu,
deschid ușa copilăriei mele,
intru în bucătărie,
mă așez la aceeași masă veche
și stau
ca o statuie.
O frunză liberă zboară, intră pe fereastră
și cade pe masă,
poate pentru a ajuta la îndepărtarea prafului singurătății.
Închid ochii
și stau într-un strop de vis.
Iau frunza și o pun într-un borcan cu pământ,
o ud
și pe măsură ce crește, o mut
într-un ghiveci, apoi într-o căldare largă,
și crește, crește și crește,
apoi este un vrej și iese pe fereastră
și eu îl ud, ud vrejul și
nu-i dau drumul, continui să mă țin de el,
îi privesc frunzele lucioase
și mă ridică
cu viteză
amețindu-mă vârtej,
dar chiar și atunci
refuz să-i dau drumul,
și urcă și urcă
până la cer.
Și stau cu picioarele pe cer
și capul în univers
căutând printre stele
o stea care să mă întrebe:
Știi cine sunt?
Deschid ochii,
frunza nu mai este,
doar o masă goală
explodând de liniște.
Eu sunt, tata este doar un vis.
A fost un timp când amândoi am fost,
dar a trecut
ca o frunză purtată de vânt.
Nume lucrare: Frunze aurii
Tematică: Natură statică
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 12×10 cm
Data execuției: 2023
Scrieri cu suflet 