D’ale copilariei – Copilul din noi

Flori plimbarețe (bicicleta cu flori)

O emoție se ridică din copil, copilul din mine,
se ridică în omul mare din mine,
si mă bucur sau mă supăr
pe copilul din adultul de lângă mine
vecinul, colegul, omul de pe stradă,
doi copii într-un alt joc, dar tot un joc,
cu alte jucării serioase, dar tot jucării,
într-un loc de joacă pentru oameni mari.

Mașina parchează fix în ușa de la bloc
de parcă vrea să intre în bloc, să urce scările,
și femeia de la parter deschide fereastra
și strigă la om, de ce pui bolidul in ușa?
Nu ai alte locuri? Cum trecem pe acolo?
Bărbatul din masina, țipă la rându-i
că face ce vrea, că e un loc de parcare al blocului și nu al ei.
Mă uit la ei si văd doi copii, doi copii cu părul alb
certandu-se pe o jucărie, de data asta o jucărie morală: Cine are dreptate?

Suntem doar copii
într-un joc încărcat de griji si responsabilități, cu alte jucării,
dar totuși un joc
numit viață.

Azi, m-am săturat de lupii din mine
și mă duc înapoi la pastorul meu,
înapoi la copilul din mine
că îmi lipsește
și mă-ntorc la turma mea, acolo unde am crescut,
mă duc și încerc să-l regăsesc printre memorii,
dar locurile nu mă mai recunosc
în bătaia timpului nici oamenii nu mai sunt,
nu mai e nimeni în jur care să mă cheme după porecla din școală,
doar fantomele se ridică și aruncă cu vorbe după mine.

Mă opresc la o cafenea
mă uit la oameni
și în mintea mea aud:
asta e viața,
un loc de joacă pentru copii.
Toata viața
ne supărăm, ne certăm,
ne alergăm, ne abandonăm
ne enervăm, ne împrietenim, ne iubim,
emoții create de aceeași personalitate de copil.
Întreabă-i pe părinți dacă te-ai schimbat cu adevărat.
Se schimbă conținutul, informația, ceea ce știm, înfățișarea,
dar nu personalitatea, nu fundația a ceea ce suntem ca oameni, nu emoția, nu sufletul,
nu copilul din noi.

Nume lucrare: D’ale copilăriei – Flori plimbarețe (bicicleta cu flori)
Tematică: Natură umană
Tehnică: Ulei pe panză
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatură)
Data execuției: 2021

Clipe de fericire – Radacina copacului vietii

Este un aer subtire de dimineata
si stau la radacina copacului vietii,
pun urechea pe radacina
si ascult fara sa spun nimic
ca nu-mi permit o incizie in liniste,
nu vreau sa creez un sens prin cuvinte
cand este mai greu, in acelasi timp,
sa vorbesti si sa traiesti clipa.

Dar de cele mai multe ori, cand prind momentul,
el nu este aici si acum
ci prins in dictatura unui viitor imaginat sau a unui trecut retrait,
iar de mai multe ori, cand fericirea imi raspunde,
eu nu sunt.

Numai ca azi, imbratisand radacina copacului vietii,
bratele se intind de dupa ganduri
si apoi, atingand o raza de soare care alunga obiceiurile astea invatate,
ma detaseaza de grijile zilnice
sa ma hipnotizeze pentru a trai
clipe de fericire.

Nume lucrare: Clipe de fericire
Tematica: Natura umana
Tehnica: Ulei pe panza, lucrare realizata in cutit de paleta
Dimensiuni: 50 x 70 cm
Data executiei: 2022

La tara – Prima ora

Stau la intrarea casei de la tara,
in stanga florile, in dreapta scarile,
si sub norul boltei de vita de vie pierd o ora.
O ora in calatoria vietii,
si gandul ma duce la ora de la inceputul calatoriei,
la prima ora de dupa nastere,
la prima ora de viata in afara pantecului mamei.
Desigur ca nu e o memorie, nu poate fi o memorie, dar incerc s-o imaginez.

Legatura fizica cu mama, cordonul ombilical, este rupta pentru prima data.
Adaptarea e fortata, socanta, si rapida la viata din afara pantecului.

Plamanii, plini de lichid amniotic, nu au respirat niciodata inca.
Sub instinct de supravietuire,
corpul incarcat cu adrenalina socheaza plamanii la viata si
muschii incep sa convulsioneze.
Salvat de la inec, iei prima respiratie,
si cea mai importanta a vietii.

Tractul digestiv trebuie sa se elibereze pentru a face loc
primei inghitituri de lapte.

Sistemul imunitar nu e dezvoltat,
pielea e sub atac constant al bacteriilor,
sunt de 10 ori mai multe bacterii in noi si pe noi decat celule umane,
noroc cu laptele mamei plin de anticorpi
si ca alaptarea-i un reflex.

Este zgomotos, luminos si mirositor.
Creierul este sub presiune pentru a tine corpul functional si pasul cu taifunul de senzatii.
Nasul, bombardat de particule chimice, lucreaza suplimentar, fiecare miros o noua senzatie.
Urechea este sufocata de sunete, fiecare sunet un urlet al unei monstru neintalnit.
Ochiul vede, incetosat si mai ales alb-negru, umbre de extraterestrii.
Limba incearca sa rezolve gustul unor ecuatii complexe cu multe necunoscute.
Pielea invita cu fiecare senzatie tactila intrebarea, cine ma atinge acum?

Si este frig, tare frig deodata,
din pantec pana in camera temperatura dramatic scade,
un alt soc pentru sistem,
parte a socului initial al vietii.

Prima ora de dupa nastere,
prima ora de viata in afara pantecului,
o ora in infern.

De-a lungul calatoriei tale,
indiferent ce viata iti va arunca in cale,
indiferent cat de jos crezi ca esti si te simti,
aminteste-ti ca
ai trecut deja prin infern
ca sa ajungi aici.

Povestea semintelor de magnolie – Ciorchinele vietii

Iau semintele de magnolie in palma.

Urc pe fiecare samanta,
urc pe poteca vietii
sa caut libertatea, ca trebuie sa fiu liber,
sa infrunt, samanta cu samanta, tot ce este inaintea mea,
sa urc ciorchinele vietii.

Vino cu mine si tu, drumetule,
vino cu mine ca am un cort mare
vino cu mine sa cautam viitorul
impreuna.

Pe drum, de multe ori este greu
dar vom incerca sa nu abandonam
sa nu ne oprim
pana cand ajungem in varful ciorchinelui
ca am auzit,
in varf este scaunul regelui.

Pe drum intalnesc alti drumeti,
unii tristi, altii bucurosi,
pe drum intalnesc multe amintiri,
parinti tineri, prieteni din copilarie,
visele mele,
si tot pe drum ma despart de ele.

Am urcat,
tot am urcat ciorchinele
pana am ajuns in varf,
poteca s-a terminat,
nu mai e nici o samanta a vietii de urcat.
Ma asez in scaunul regelui
si privesc in abis.

Soarele
si doua pasari se apropie de mine,
cat de perfect este soarele,
si cerul se apropie de mine,
cat de perfecte sunt pasarile,
si imi spun
vino cu mine drumetule
nu te oprii aici
ridica-te din scaunul regelui.

Am crezut ca este soarele
dar nu este,
soarele se transforma
in ceva greu de definit,
ma ia de mana,
vino cu mine drumetule
ai ajuns ca sa pleci
te-ai asezat ca sa te ridici,
si sufletul
se ridica din scaunul regelui.

Nume lucrare: Povestea semintelor de magnolie
Tematica: Suprarealism
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 40 x 60 cm
Data executiei: 2022

D’ale copilariei – Pitigoiul

D’ale copilariei – Pitigoiul

O ceata tesuta din matase
Se lasa usor dimineata la fereastra.
Micuta si colorata,
Pasarea sare de pe o creanga pe alta
Imbracata in straie de un galben lamaie
Trilul ei e ca o poezie
Greu de reprodus sau de imitat
Ceea ce o face de invidiat
Danseaza gratios pe pervaz spre o glastra
Se cuibareste acolo.

Azi baietii stau pe banca si trag in cutii infipte in gard, si in gard.
Sunt mandrii, uni au si prastii,
Caci asa sunt baietii, arunca cu pietre dupa multe.
Baietii pleaca, iar un baiat mai timid cu o bucata de paine in mana
Pune si el o cutie de carton pe o sarma din gard
Si ia o piatra…

Pitigoiul paraseste glastra si se aseaza pe gardul din fata blocului
Strecurandu-se prin ochii gardului, sarpele de pitigoi
Se apropie de niste firimituri cazute pe o cutie de carton
Dar se loveste de ceva.
Doua aripi cad pe pamant.

Baiatul se duce la mama cu pitigoiul in mana
In ochii mamei, sa-si spele si el durerea
Plange si jeleste ca si cum nimic nu mai este,
Degeaba. O viata luata, este luata pentru totdeauna.

A apasat butoane de sus si jos la multe usi de lift in viata
Dar este un lift special, mereu deschis, fara butoane
Si azi se urca in el… si azi, memoria pitigoiului
Ii ridica parul de pe pielea sufletului,
Ii sta ca un nod in gat,
Si bea apa sa treaca, o cana, o galeata… se simte un bou
Dar un bou nu arunca cu pietre niciodata.

Nume lucrare: D’ale copilariei – Pitigoiul
Tematica: Natura statica
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura)
Data executiei: 2021

Dansatoarea – Visul nu e mort

Dansatoarea

Visul nu e mort.

Visul fetei este intr-o gara
Unde trenul opreste
Si oamenii coboara.

Fata ridica vocea la mama si striga “Am un vis”
Mama cu griji si slujba obositoare
Cu dezamagiri diverse si sentimente sterse
Isi aminteste de ea, de visul ei
Vrea sa-i spuna, da, dar nu poate
Doar tace.

Fata ridica vocea la tata si striga “Am un vis”
Tatal slefuit de timp sa supravietuiasca
Sa se adapteze vremurilor
Sa puna pe masa, sa aiba bani sa plateasca
Vrea sa-i spuna, da, dar nu poate
Doar zice, viata e grea, gata cu visarea.

Visul nu e mort
Nici la 10, nici la 20
Nici la 50, nici la 70 de ani.

Femeia ridica vocea la viata si striga “Am un vis”
Anii trec, fata devine femeie
Gara s-a inchis
Imprejmuita cu sarma ghimpata
Scanduri batute la ferestre
Ciulinii cat zidurile
Lacat la usa
Trenul nu mai opreste
Oamenii nu mai coboara
Doar femeia, din ce in ce mai greu, incearca sa-si amintesca
Visul pierdut, ca o parola uitata.

Visul nu e mort
Nici la 10, nici la 20
Nici la 50, nici la 70 de ani
Nici pe patul de moarte.

Femeia ridica vocea la cer si striga “Am un vis”
Trage semnalul de alarma si coboara din tren
Smulge ciulinii cu mainile goale
Arunca sarma ghimpata
Rupe scandurile de la ferestre si lacatul din usa
Deschide gara
Cu ultima suflare.

Visul nu e mort
Nici la 10, nici la 20
Nici la 50, nici la 70 de ani
Nici pe patul de moarte
Nici la morga.

Unde corpul zace.

Nume lucrare: Dansatoarea
Tematica: Natura umana
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 30×30 cm
Data executiei: 2020

O pruna intre pere – Cand trecutul exista dar nu mai are viata

O pruna intre pere

Aici sunt numai pere, inalte si galbene. Si o pruna, scunda si violet-inchisa, sta intre pere.
Simte greutatea de a fi o pruna intr-o livada de pere. Stie ca, in final, o sa ajunga in aceeasi tuica.
Nu poate sa-si gasesca pacea prin a evita perele, dar in loc sa lupte cu frica de a fi o pruna, a ales sa se ascunda. Sta si se ascunde in umbra perelor.

A trebuit sa plece. A trebuit sa-si abandoneze livada.
O zi, isi aminteste, se simtea atat de departe. S-a ridicat de dimineata si a plecat. O directie fara destinatie.  Sa lasi orele, unele dupa altele, sa treaca cand simti neputinta in a-ti sustine livada, este un lucru greu de facut.
A inteles ca trebuie sa aleaga. A ales sa priveasca viata in fata dar intr-o livada straina, o livada de pere.

Intr-o dimineata, pruna se trezeste cu samburele corupt. Intr-o clipa vede adevarul, ca nu a facut decat sa alerge dupa o viziune a viitorului. Si realizeaza ca are sa sfarseasca pana sa o atinga.

Peste multe livezi, o alta pruna primeste vestea ca pruna intre pere nu mai este.
Este suparata ca nu-si aminteste ultima oara cand a vazut-o. Ultima oara cand o fost puternica si bucuroasa, ultima oara cand a ras, cand a avut un argument cu ea. Ultima oara.
Realizeaza ca trecutul exista dar nu mai are viata.

Doua mere si jumatate – Merele nu fac greseli niciodata

Doua mere si jumatate – Merele nu fac greseli niciodata

Vasile a fost la piata si a cumparat
Trei mere.
Un mar este pe jumatate stricat.
Ce sa faca?
Este suparat. Se duce la culcare.

Dimineata se trezeste cu un gol
Un milion de cicatrici ard pe el
Un milion de lacrimi curg in el
Un milion de promisiuni uitate
Un om este pe jumatate gol.

Cu doua mere frumoase si sanatoase
Vasile se uita la marul stricat, ce priveliste
Il arunca la gunoi.
Are doua mere ramase.

Un om este pe jumatate gol
Un turist a fost in viata
Ajuns la poarta regretului, stie ca este urmatorul
Ce n-ar da sa schimbe un astazi pentru un ieri
Nu mai are nici o cortina ramasa, dupa care
Sa spere.

Un mar este pe jumatate stricat
Vasile se razgandeste. Se duce la gunoi, ridica marul, il spala
Il pune pe masa acoperita de praf.

Un om este pe jumatate gol
Intr-o casa construita din stele
Priveste sfera de soare care se topeste
Si singura lumina ramasa este in interior, luminand noroacele
Prima data pentru ca s-a nascut
A jucat table cu destinul, si a dat 6×6 poarta-n viata
A castigat, cand cei mai multi dintre noi nu se nasc.
A doua oara, pentru ca respira, acum, chiar acum
Cand cei mai multi dintre noi sunt fantome agatate pe sarma trecutului.

Un mar este pe jumatate stricat
Vasile sterge praful de pe masa
Taie si arunca jumatatea stricata
Are doua mere si jumatate.

Un om este pe jumatate gol
Iar merele nu fac greseli niciodata.

La un pahar de capsuni in noapte

capsune

”In fata abisului stau si descopar ca nu am trait”.

Batranul abandoneaza somnul si cauta solitudinea in noapte. Ca un om mecanic, se duce in bucatarie, deschide frigiderul, scoate capsunile si le pune intr-un pahar.
Se aseaza la un pahar de capsuni.
Numai de si-ar permite sa lase toate gandurile singure.

Sa risipesti viata, sa uiti de ea, s-o eviti. Sa faci din ieri, azi si maine acelasi tipar, aceeasi definitie.
Sa duci toate nimicurile in spate zi de zi si apoi, la sfarsit, in fata abisului, sa descoperi ca nu ai trait.

“Taci din ganduri. Taci din ganduri”.

Cand este spatiu destul pentru tine sa pui viata intr-un colt, sub reflectoare, sa abandonezi restul; s-o vezi asa cum este, fara iluzie. Nimic sa n-o mai poata transforma, s-o reduci pana la radacini. Sa afli adevarul.
Si apoi sa dai foc adevarului.

Nume lucrare: Gustul verii
Tematica: Natura statica
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 40×40
Data executiei: 29.12.2019

Iarna si cuvinte fara colinde

Iarna si cuvinte fara colinde

Nume lucrare: Iarna si cuvinte fara colinde
Tematică: Natura, peisaj de iarna
Tehnică: Acril pe pânză
Dimensiuni: 30×24 cm

Afara, strada cară gheata, gheata cară rotile, rotile cară frica, iar frica isi cară soferul iarna.

Cu gatul incordat, ochii fixati si mintea sufocata, soferul isi inclesteaza mainile pe volan si scrasneste din dinti. Acest frig de pe sira spinarii care-l taie, care-l face mic de statura, frig simtit pana in maduva oaselor, nu este frigul iernii, este frica.
Ce poate fi mai frica intre frici decat teroarea sfarsitul pentru om.

Iarna este mereu un scenariu al spaimei pentru sofer. Soferul este un actor in care zilnic joaca piesa “Iarna si Frica”. Dar de fiecare data, la sfarsitul zilei, el este acoperit de un fel de confort: “Am trecut si astazi”. Asa isi spala el pielea de frica.

Si sunt atat de multe frici pe craca vietii, frici reale sau fabricate. Sa luam fumatul. Soferul fumeaza mult, pachete de tigari pe zi, dar spaima este inexistenta. Spaima inexistenta dar letala. Iarna insa este ca un tsunami al spaimei, val dupa val nascut din imaginatia fricii. ”Tremuri cand conduci iarna dar ai s-o incurci vara pe trotuar”, isi spune in gand. Si nici macar nu i se pare o lasitate ca n-a cunoscut curajul, crescut si inconjurat fiind doar de oameni fara vene.

Dar virusul fricii cel mai teribil este omul insusi. Si soferul sapa, tot sapa groapa fricii iar cararea constiintei se intuneca din ce in ce mai mult. Asta pana cand craca vietii se rupe.

Si intr-o zi, aerul din plamani a tipat paralizat de frica, rotile au scartait, albul a devenit rosu, rosul s-a coagulat, si frica a disparut; a mai ramas doar noaptea fara zi si ochiul fara lumina.

Iarna si cuvinte fara colinde, 2017. Scriere anonima.