După acea zi, mi-am amintit cum stăteam la masa din bucătărie când eram copil și îmi dădea felia lui de pepene: Mănâncă să crești mare, îmi spunea. Ani mai târziu, deschid ușa copilăriei mele, intru în bucătărie, mă așez la aceeași masă veche și stau ca o statuie. O frunză liberă zboară, intră pe fereastră și cade pe masă, poate pentru a ajuta la îndepărtarea prafului singurătății.
Închid ochii și stau într-un strop de vis. Iau frunza și o pun într-un borcan cu pământ, o ud și pe măsură ce crește, o mut într-un ghiveci, apoi într-o căldare largă, și crește, crește și crește, apoi este un vrej și iese pe fereastră și eu îl ud, ud vrejul și nu-i dau drumul, continui să mă țin de el, îi privesc frunzele lucioase și mă ridică cu viteză amețindu-mă vârtej, dar chiar și atunci refuz să-i dau drumul, și urcă și urcă până la cer. Și stau cu picioarele pe cer și capul în univers căutând printre stele o stea care să mă întrebe: Știi cine sunt?
Deschid ochii, frunza nu mai este, doar o masă goală explodând de liniște.
Eu sunt, tata este doar un vis. A fost un timp când amândoi am fost, dar a trecut ca o frunză purtată de vânt.
Nume lucrare: Frunze aurii Tematică: Natură statică Tehnică: Ulei pe pânză Dimensiuni: 12×10 cm Data execuției: 2023
Afară bate vântul, în mine bate visul încercând să țină dimineața la distanță.
Mă trezesc în sunetele visului, al valurilor oceanului, al pădurii noaptea, al pârâului învolburat, al unei ploi blânde, al unui vânt ușor și o auroră pe tavanul gol.
Îmi arunc buștenii din pat și sar în realitate cu tălpile goale pe podea. Ah! Sunt în viață! Binecuvantez căldura de sub piele și podeaua că există.
Acum pot să încep ziua. O zi mare sau poate doar o altă zi în mașina de spălat cu bine și rău?
Mă spăl pe dinți cu mâna stângă și mă pieptăn cu mâna dreaptă în același timp. Nu este distractiv?
Urmează pelicula momentelor mărunte: banană, cafea, câinele care latră un bună dimineața, o pisică, scuze, o piersică coaptă pe care o deschid cu zece degete, sucul de pe fiecare deget.
Ies afară. Liniștea naturii respiră în aerul care acoperă vara, vara coboară în mine și eu alerg de mână cu insectele, împreună zumzăind în florile care cântă în valul vieții.
Mă-ndrept spre flori, mă așez în mijlocul corului de flori și împreună cântăm: valul vieții, valul vieții ne scufundă în adâncuri, ne înalță până-n cer invizibil sau vizibil el tronează peste noi. Ceva urcă și urcă și urcă și se oprește, parchează undeva în gât, aproape că râd, aproape că plâng. Iubesc acest loc atât de mult că mereu deschid sufletul mare ori de câte ori ne întâlnim. Numai dacă aș putea pune apelul restului lumii în așteptare.
Mă întorc în casă. E timpul sa trag ceva serios pe mine și să continui ziua. Acum știu răspunsul la întrebare. Știu că ziua de azi nu o voi irosi. Știu că mă voi bucura.
Nume lucrare: Unde cântă florile Tematică: Peisaj Tehnică: Ulei pe pânză Dimensiuni: 30×24 cm Data execuției: 2023
Melcii se târăsc spre umbră. Omizile sunt albe, au făcut insolație. Străzile dau în clocot și rod roțile. Zmeura e plină de surprize, dealurile înverzite, un fluture călărește pe pălărie. Cerul s-a vopsit în albastru cu buline albe de nori pufoși. O pasăre trage aer în piept, se pregătește să cânte la musafiri. Ciupercile de coral, balerine într-un picior, își ridică pălăriile. Un greiere și o furnică joacă table pe iarbă, furnica îi trage o bătaie și se bucură. Un țânțar zboară într-o pânză de păianjen. Creme și loțiuni stau lângă iarba cosită de pe tarabă și lângă rumegatul vacilor, fără proteze dentare, talăngi de oi și nechezatul cailor cu cozi ridicate. Un iepure mănâncă un morcov, o capră o varză căci iarba e prea verde și prea plină de grație. Trandafirul, crinul, nalba și irisul, dar nu cel din globul ocular, joacă poker să afle cine-i cea mai frumoasă. Vântul bate aici, aici strigă cât poate și arată către om: Aici e un miracol.
Să te naști cu miliarde de ani de evoluție triumfătoare în spate, să simți peștele din tine alergând pe uscat și totuși să nu vezi că ești un miracol, să te-ndoiești de visul tău.
Să hulești pe cel care își trăiește visul e fără rost, mai bine nutrește un vis al tău, zidește-l, vei afla că nu e zadarnic efortul.
Alege un vis care e al tău și este greu, decide să-l faci, dă cu el de cer și sparge-l în stele, apoi zboară și culege o stea de pe cer în fiecare zi să-ți lumineze visul pe care-l zidești, din nou și din nou și din nou an după an pentru zeci de ani.
La final, ai ridicat o viață cu scop. O viață care reușește să rămână cu ecou.
Nume lucrare: De vară Tematică: Natură statică Tehnică: Ulei pe pânză Dimensiuni: 24×30 cm Data execuției: 2023
Omul mic, din vis, deschide ochiul si arunca un gand prin irisul marit al mintii.
Cine neaga dreptul visului Sa ma nasca pe mine din aluatul imaginatiei A propriei imaginatii, In lumea unei mitologii parasite In halucinatia creatorului si a zeilor Din vibratii cosmice si viziuni mistice, Totul creat in minte si de minte.
Cine neaga dreptul visului Sa ma creeze printre mistere Un elefant al lumii mele, O furnica, Un pat cu aripi zburatoare, Un copil si adult si batran in acelasi timp si spatiu.
Cine neaga dreptul visului Sa faca un miracol Fara biserica, fara rugaciune, Un miracol instantaneu, Pana cand dimineata sunt nascut din nou Om Fara miracole Fara infinit Fara creator si mit.
Dar ajuns in vis, pun si eu o intrebare ordinara Cine sunt eu? Sunt elefantul, sunt furnica, patul sau palaria Sunt toate si ma transform Ma schimb oare eu? Sau lumea din jurul meu? Cum pot sa fiu om fara trup de om, Cum pot sa fiu om si elefant si pat in acelasi timp, Sa fiu normal si anormal Sa fiu eu fara eu Sa fiu eu intr-un alt eu.
Oare cand am uitat ca sunt un om? Ce am simtit cand am aflat ca acel corp uman a disparut? In conflict, socant sa descopar ca nu mai am batai in vene O perioada dificila in a accepta cine sau ceea ce sunt in vis Presupun, ca sa fii uman trebuie sa fii facut din carne si oase, Dar poate ca fiinta umana inseamna ceva diferit pentru oameni diferiti in timpuri diferite. Oare sunt real? Oare exist aici? Oare sunt viu in lumea visului? Nu stiu ce esti, dar nu esti tu, Ceva imi spune Asteptand Un raspuns la intrebarea mea ordinara.
Copil si batran, Sarac si bogat, Avem in comun Visul si gandul. Visul, locul unde cu totii suntem egali.
Ma intreb, oare de ce sunt pus sub anestezie generala zilnic? De ce interventie chirurgicala am nevoie? De ce trebuie sa stau nemiscat pe pat? De ce trebuie sa fiu invizibi, inconstient? De ce trebuie sa dispar? Intr-un fel ciudat, cele doua lumi, visul si realitatea, Impreuna expun o tesatura fragila a identitatii umane Identitate care mereu imbatata, cade in coma cu fiecare vis.
Macar atat stiu, ca visul ofera o fereastra catre minte mai clara Decat orice interventie chirugicala sau electroencefalograma, Si atunci sar fereastra si Pasesc in vis.
Iarba inalta creste trei femei Si palariile lor, Azi pamantul le trage in iarba, o iarba verde. Capul de femeie al florilor Se uita la soare Cu dorinta inalta a palariilor de a creste, O sarut in loc sa spun cuvinte Si apoi ma ascund printre palarii si printre iarba.
Oasele patului scartaie de vorbe si ascult din toate colturile, pana cand ma doare trompa Ascult vorbele cucoanelor cu palarii inalte Limbi ascutite ca briciul, care taie si inceputul si sfarsitul in fragmente de propozitii nepasatoare, Dar eu nu vorbesc, nici despre prezent, nici despre trecut Ca sunt mut Ca nu am gura, dar am aripi, sunt un pat zburator, Vreau sa bat din aripi pana cand o sa le zboare palariile Dar mi-e teama sa nu cada planetele din vis.
Vad si dansez Dar totusi sunt nesatisfacut, Tund palaria doamnei din mijloc Poate vorbeste mai putin. Cant si vad Tip la ochiul drept pana il inchid La ochiul stang pana il fac soare, Sa orbeasca furnica care nu poarta ochelari de soare.
Vreau sa-mi aud scartaitul oaselor prin gramofonul trompei Sa-mi plang gandul prin ochiul mental Si cerul sa-mi spele fata, Sa-mi deschida fereastra, catre imaginatie.
Fara sa ma intorc, vad fata si spatele in acelasi timp, Am invatat sa ma dezvat cand sunt aici De ratiune, de moralitate, de normalitate De intrebari de genul Oare cum se poate?
Ma duc sa ma spal, sar in pat, Ma spal in pat, Fac dus cu apa din trompa elefantului Altfel pe post de gramofon legat la timpan.
Sunt martor si astept, Nu am argumente de spart Si atunci sparg nuci aparute deodata in buzunar, Nuci instantanee, Sparg si ziua in noapte Caci in vis totul se poate.
Azi, in vis, mi-am pus gand sa fiu un sfant Si ajung un elefant Oare cate Maica Tereza camuflate sunt in acelasi vis?
Azi, in vis, mi-am pus gand sa vad prin ochii unui cerc Imposibil in realitate, posibil in vis Apoi mi-am pus gand sa vad prin ochii unei sfere Posibil in realitate si in vis Apoi mi-am pus gand sa fiu patru dimensiuni Imposibil in realitate si in vis.
Azi, in vis, mi-am pus gand sa fiu politician Dar nu reusesc Nu stiu de ce Poate ca, inainte de toate, trebuie sa fiu corupt in realitate.
Azi, in vis, mi-am pus gand sa beau tuica Si beau fara sa ma imbat, A doua zi, vecinul mi-a zis ca miros a prune uscate.
Azi, in vis, mi-am pus gand sa trag aer in plamani Dar nu pot, Speriat realizez ca Lumea visului nu are nici o usa Sau fereastra Sa admita aer cu oxigen, Caci in lumea visului nu respir, Caci in lumea visului nu am plamani.
Sunt doua momente in viata omului Cand traieste fara sa respire prin plamani, Primul in pantecul mamei, nenascut Al doilea in pantecul visului, netrezit.
La trezire, am nostalgia unei alte vieti Si speranta unui vis urmator, La trezire, car greutatea omului Cu pacate si suferinte, Dar pun greutatea la o parte, Las pielea de om, Las atomul si gravitatia, La poarta visului. Nu am nici drepturi, nici obligatii, nici statut de protejat, Sunt liber din nou, ca in pantecul mamei, Oare cine e nebun sa nu aleaga Visul in loc de realitate? Si totusi simt nervozitate.
Sunt momente in care urc pe gand si alerg pe campia mintii Sa experimentez lumi distorsionate ale identitatii mele cand sunt, impreuna, tacutul si vorbaretul suferindul si bucurosul pierdutul si regasitul observatul si observatorul.
Incep si termin in imaginatie ziua, in imaginatia gandului, un om mare noaptea, in imaginatia visului, un om mic imaginatie hranita din picaturi de cenusa cazuta din materia intunecata a universului.
In realitate, Cu fiecare gand Ma intorc in eul meu intamplator Un spion al visului in realitate, O iluzie cu mai putine miracole.
Cu fiecare gand Confund realitatea cu un vis.
Nume lucrare: Vis Tematica: Suprarealism Tehnica: Ulei pe panza Dimensiuni: 60 x 60 cm Data executiei: 2022
Fetita poarta pantofiori rosii si fermecati. Pleaca sa se joace, dar este nepotrivit sa alerge incaltata prin iarba. Se descalta si ii lasa singuri, in soare. O pereche de pantofi rosii cu talpa curata langa o balta.
Vrabia, ii vede de sus, din zbor, cum dorm la soare, rosii, mici, stralucitori, ca doi maci in zare. Vrabia se aseza o clipa sa-si traga sufletul, si aduce din soare un strop de speranta, caldura unui suflet bun si o raza de lumina. Cauta de mult un cuib unde sa le lase iar acum, obosita se uita mirata la pantofiorii rosii rataciti dintr-o poveste cu un vrajitor si o fata. De unde sa stie, bietul mesager ca in pantofiorii unei fetite incap multe, mai ales vise si multi pasi inca nefacuti, cu suisuri si coborasuri.
,,Ce bine ca este o balta aproape. Greu sa stai in soarele asta fara strop de apa”, se gandeste vrabiuta. Este intrerupta din ganduri de o voce rosie. -De ne-ai stropi si noua in suflet putina balta, zise pantofiorul drept. Vrabia ia apa din balta si o aduce pantofiorilor. -Oh, multumesc vrabiuta, pentru stropi. Ne-ai adus apa in cioc sa ne faci si noua o boare de racoare. Pantofiorul drept continua sa o roage: -Haide daca poti, cu gherutele tale, sa ma impingi si pe mine mai la umbra ca nu imi este bine aici. Vrabiuta incearca, dar pantofiorul este mult prea greu. Mai inalta dar numai de cateva grame, nu poate sa-l clinteasca. Atunci, fara sa stea pe ganduri, isi desface aripile. Simte ca se inabuseste din pricina soarelui, o napadeste un val de caldura din creasta pana la ghierute, dar nu isi inchide aripile. Pantofiorul simte cum o umbra cade peste el.
Doua zile mai tarziu, vrabia nu-i vrabie. Nu mai zboara peste garduri, nu mai sare prin praf, doar sta nelinistita. Dar nelinistea vrabiei vine peste ea dinlauntru, nu din afara, de unde se tot asteptase. A pierdut cuibul, strivit de vant. A incercat sa-si salveze cuibul, dar nu s-a ales decat cu gherutele rupte. Sleita de putere aude o voce. -Vino sa-ti faci cuib pe umarul meu, striga pantofiorul drept, ca tare bate vantul asta. -Multumesc pantofiorule ca ma lasi sa-mi fac si eu cuib in trupul tau, sa-mi odihnesc sufletul rupt. Si sfarr disparu inauntrul pantofiorului. Pantofiorul devine cuib de vrabie, sa stea si vrabia linistita si sa se acopere cu o strangere de piele rosie. Caci vrabia are nevoie de un cuib, pantofiorul de o pereche, si fetita de o familie.
Nu intotdeuna cuibul e undeva sus, la streasina unei case sau in coroana unor arbori, in colbul drumului e cuibul cararilor noastre.
Nume lucrare: D’ale copilariei – Pantofiorii zburatori Tematica: Natura statica Tehnica: Acril pe panza Dimensiuni: 10×12 cm (miniatura) Data executiei: 2021
Ce chef de verde Ce chef de rosu Ce chef de albastru, de roz, de mov Ce chef de un buchet de hortensii.
Cobor in strada Caut florariile Caut pietele nebune Caut intersectiile unde semafoarele sufera De mult soare De mult viu De mult vis De chef de viata.
In intersectie, trec pe rosu Masina opreste Siretul negru de pe pantoful drept se trezeste Soferul racneste La tine in Daltonismia nu exista semafoare? Vreau sa-i spun, ca astazi, Eu vad verde chiar si in noapte Doar zambesc, ii ofer o hortensie roz Si chef de culoare.
Nume lucrare: Hortensii Tematica: Natura Tehnica: Ulei pe panza Dimensiuni: 30×30 cm Data executiei: 2020
Visul fetei este intr-o gara Unde trenul opreste Si oamenii coboara.
Fata ridica vocea la mama si striga “Am un vis” Mama cu griji si slujba obositoare Cu dezamagiri diverse si sentimente sterse Isi aminteste de ea, de visul ei Vrea sa-i spuna, da, dar nu poate Doar tace.
Fata ridica vocea la tata si striga “Am un vis” Tatal slefuit de timp sa supravietuiasca Sa se adapteze vremurilor Sa puna pe masa, sa aiba bani sa plateasca Vrea sa-i spuna, da, dar nu poate Doar zice, viata e grea, gata cu visarea.
Visul nu e mort Nici la 10, nici la 20 Nici la 50, nici la 70 de ani.
Femeia ridica vocea la viata si striga “Am un vis” Anii trec, fata devine femeie Gara s-a inchis Imprejmuita cu sarma ghimpata Scanduri batute la ferestre Ciulinii cat zidurile Lacat la usa Trenul nu mai opreste Oamenii nu mai coboara Doar femeia, din ce in ce mai greu, incearca sa-si amintesca Visul pierdut, ca o parola uitata.
Visul nu e mort Nici la 10, nici la 20 Nici la 50, nici la 70 de ani Nici pe patul de moarte.
Femeia ridica vocea la cer si striga “Am un vis” Trage semnalul de alarma si coboara din tren Smulge ciulinii cu mainile goale Arunca sarma ghimpata Rupe scandurile de la ferestre si lacatul din usa Deschide gara Cu ultima suflare.
Visul nu e mort Nici la 10, nici la 20 Nici la 50, nici la 70 de ani Nici pe patul de moarte Nici la morga.
Unde corpul zace.
Nume lucrare: Dansatoarea Tematica: Natura umana Tehnica: Ulei pe panza Dimensiuni: 30×30 cm Data executiei: 2020
Scrieri cu suflet 