Cheia care nu se potrivește – Anotimpurile sufletului

De prea multe ore este furtună,
de prea multe zile zapada se adună în tine când e vară afară,
e prea mult rece să-ți deschizi ochii
poate că e ceva în aer, că în fiecare zi se adună din ce în ce mai multă zăpadă
și dai zăpadă la o parte cu lopata
până obosești
iar când vântul suflă cu putere, bagi mâinile în buzunarul jachetei
dar în buzunar, lângă degetele tale, recele tot vibrează,
îți trosnesc încheieturile și te uiți după ajutor
dar alții nu văd zăpada.

De prea multe săptămâni este gheață sub tine când e vară afară,
e prea mult rece să legi două cuvinte
poate că e ceva în apă, că în fiecare zi se adună din ce în ce mai multă gheață
și o spargi cu toporul
până obosești
dar alții nu vad gheața.

Te oprești să-ți tragi sufletul la margine de zi,
hainele sunt reci
te bagi în pat,
acuma e prea frig să te dai jos din pat
și rămâi
numărând orele
apoi zilele
de când nu ai mai văzut soarele.

Poate este un experiment al vieții.
Ce este în suflet? Că fiecare zi devine din ce în ce mai rece.
Toata lumea știe
unul e cald, altul e rece
și când sufletul se răcește
te răcești și tu.

Poate că e ceva în aer, poate că e ceva în apă, poate ca e ceva în gânduri
că la streașina sufletului se atârnă din ce în ce mai mulți țurțuri.

Cand ești pe partea rece
sunt momente când simți că sufletul se frânge,
dar iarna din tine o să treacă
căci sufletul are crăpături.
De  nicăieri,
cu o strângere de inimă
viața o să găsească cheia care se potrivește
și o să deschidă o crăpătură ușor, fără zgomot,
iar recele o să iasă
și caldul o să-și facă drum în camera sufletului,
o să fie primăvară în tine.
Și tot așa, în bătaia timpului,
tot recele o să treacă
până când nemaifiind doi, cald și rece,
o să fie vară în tine.
Apoi toamna, apoi iarna
și perioadele de cald și rece se completează în suflet
într-un mozaic de anotimpuri.

Omul, în interior, trece prin anotimpuri care trebuie trăite.
În unii oameni sunt patru anotimpuri, în alții poate doar două,
pentru unii vara e scurtă, pentru alții iarna e prea lungă
dar ce vine, trece,
caldul nu dispare, se transmite
între anotimpuri.

Nume lucrare: Cheia care nu se potrivește
Tematică: Abstract
Tehnică: Ulei pe pânză
Dimensiuni: 50×50 cm
Data execuției: 2023

Prima intalnire – Prima aniversare

Prima intalnire

O luna, 2 luni, 3 luni, 6 luni, 9 luni, 11 luni
Cineva se pregateste de aniversare.
Un an,
Prima intalnire cu primul an.
O aniversare,
Prima intalnire cu prima aniversare.

Prima aniversare este ca prima zapada.

Nume lucrare: Prima intalnire
Tematica: Natura umana, peisaj
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 30×40 cm
Data executiei: 2022

Frumusetea iernii – O stare sufletesca

Frumusetea iernii

Pomii au facut mere
Gainile au facut oua
Porcul a adunat paie
Cainele s-a tavalit prin praf
Mata a sarit de pe fanar
Vrabiile s-au strans la un loc si au ciripit
Iarna asta va fi zapada mare.

Viscolul tropaie pe copacii uscati
Scuturand ramurile grele de zapada
Ici si colo cate o frunza ingalbenita mai atarna
Deasupra nametilor fara troiene.

Cu turturi la mustati si sprancene
Cu plete albe si barba lata
Cu doua cojoace si o caciula groasa
Vasile dardaie si admira opera de arta.

Ninge peste brazi,
Zapada, incarcata de sacralitate,
Se asterne ca o dantela
Pe pamant.
Ninge peste oameni,
Zapada, incarcata de albul puritatii,
Se asterne ca o stare sufleteasca
Pe suflet.

Vasile se spala pe fata cu zapada
Din traista scoate doua bucati de carbune ars
Si le pune ochi,
Din buzunar scoate un morcov
Si il pune nas,
Din padure culege doua crengi
Si le pune maini,
Apoi rascoleste zapada
Si sculpteaza un bulgare mare si rotund
Haide, vino sa ne bulgarim
Ii spune omului de zapada.

Nume lucrare: Frumusetea iernii
Tematica: Peisaj
Tehnica: Ulei pe panza
Dimensiuni: 50×70 cm
Data executiei: 2022

Brazii

Brazii

Nume lucrare:  Brazii
Tematică: Peisaj montan, zapada, brazi.
Tehnica: Acril pe pânză.
Dimensiuni: 18 x 24 cm.

Cazată la o cabană situată chiar în mijlocul naturii, mă apropii de fereastră și privesc pe geamurile înghețate. Ridic palmele pentru a îndepărta chiciura care se așezase pe acestea. Gerul pictase pe sticlă adevărate flori de gheață, care de care mai frumoase. Întorc capul și văd bagajele încă nedesfăcute. Nu sunt sigură dacă o să înnoptez aici. Sunt nehotărâtă. Privesc din nou… Soarele își arată razele prin sticla ferestrei iar florile de gheață fac cărare sub caldura lor. În fața mea văd măreția brazilor, aliniați ca niște soldăței.

Pentru o clipă timpul stă în loc și aud cum freamătă de tot felul de povești:

”Dintotdeauna am știut că mă voi face mare!” spune cel mai înalt brad.

”Cred că am să mă rătăcesc!” spune cel mai mic dintre ei.

”Eu știu că o să ne rătăcim în casele oamenilor și nu numai că o să fim mari, o să fim și importanți. Noi vom aduce bucurie, conversații și apropiere. Vom aduce întotdeauna fericire!” mai spune unul dintre ei.

Apoi, îmi dau seama așa… ca și cum ai pocni din degete, că această cabană îmi oferă confortul și liniștea de care am nevoie. M-am foit eu cât m-am foit dar până la urmă a trebuit să recunosc, lăsând în urmă temerile și îndoielile mele, că îmi doream de fapt să rămân în cabană și nu la vreun hotel.

Uitându-mă la bagajele leneșe de pe podea, mă gândesc că este cazul să le despachetez. Iau rucsacul și îl pun pe pat, încep să scot hainele frumos așezate unele peste altele și le duc direct la dulap. Locul unde vor sta două zile, bineînțeles dacă o să reușesc să-mi înfrunt frica; frica de a sta singură. Din geanta mare albastră scot câteva tablouri pânzate, vopseaua acrilică și pe cea în ulei, pensulele și cuțitele. Și sper ca de data aceasta să nu mai fi uitat nimic.

În curând, am să aflu cum arată apusul unei seri de sfârșit de februarie, singură într-o cabană printre brazi. Iar mâine am să hotărăsc ce fel de vopsea voi folosi. Mâine, când o să ascult alte povești.